Simultane

Daca exista vreo perioada despre care sa-mi aduc aminte foarte putine lucruri, atunci este cea a primelor luni petrecute la Clubul de Go de la "Mihai Eminescu" ... Nu pentru c-ar fi fost lipsita de intimplari si nici pentru ca m-ar fi lasat memoria ...

Am o memorie de tip fotografic: mai toata viata imi este (cumva) inmagazinata sub forma unor poze sau secvente cinematografice. Revad cu o precizie destul de mare imagini, figuri, gesturi ... fie ele petrecute si intr-o copilarie destul de frageda ...
Ei bine, din perioada pomenita nu am in fata ochilor decit siruri lungi de jocuri recoop (acelea atit de divers colorate) si pe mine trecind de la unul la celalt, intr-un fel de simultan perpetuu. Nu numarul tablelor de Go era inebunitor (niciodata sub 20 dar ajungind uneori chiar spre 40) si nici dificultatea partidelor (la inceput - cel putin - cistigam cu usurinta la toate mesele). Culorile insa ... Diversitatea culorilor pieselor putea duce (cred) pe oricine in pragul nebuniei.

Programul era urmatorul: la ora 5 (parca) ne intilneam la club; cei de fata isi aranjau jocurile, cele 9 pietre handicap ... si simultanul incepea imediat (intirziatii, pe masura ce ajungeau, se asezau in continuare la mesele libere). Existau numai doua jocuri normale (al meu si cel al lui Flavius Florea), restul fiind numai "jocuri recoop". Dintre acestea din urma, numai vreo 4-5 aveau pietre albe si negre - celelalte avind fiecare, diverse combinatii coloristice pentru fiecare set de piese.
Sint (din fire) un jucator destul de lent asa incit un astfel de simultan dura in general vreo 5 ore. Cinci ore in care eu treceam (la fiecare 10-20 de secunde) de la o tabla cu piese vernil si bleu la una cu piese roz si galbene, apoi la cea cu verde deschis si verde inchis, la cea cu vernil si rosii, roz cu rosii, galben cu albastru ... (oare de piesele "marmorate", in mai multe culori, am pomenit ?)
Am auzit la un moment dat ca toata aceasta varietate de culori se datora unei minti luminate din RECOOP care, constatind ca au un surplus de pigmenti din citeva culori mai putin folosite, s-a gindit sa faca economie la pigmentii alb si negru (unde stateau mai prost); aplicind deci romanescul "merge si asa ..." - si fara sa mai ceara vreo alta parere - a facut o marunta modificare in linia de productie a pieselor de go. N-am reusit niciodata sa aflu cine era acel personaj dar sint convins ca, din numarul imens de ginduri bune pe care i le-am harazit atunci, unele-l mai bintuie inca si-n ziua de azi.

reclama unuia dintre jocurile de go facute de RECOOP (1986)

Treptat insa, au inceput sa apara din ce in ce mai multe jocuri cu pietre albe si negre in club, asa ca dupa o vreme cele doua simultane saptaminale au inceput sa-si piarda (pentru mine) din aspectul acesta de cosmar ... In plus, baietii incepeau sa joace din ce in ce mai bine. Unii dintre ei incepusera sa mai si cistige la noua pietre handicap si atunci (daca ma convingeam ca intr-adevar merita), le mai scadeam cite o piatra ...

Intrasem in anul 1984 si prin primavara (cred), s-a ivit primul caz pe care trebuia sa-l trec la 6 pietre (Dan Lazar). Mi-am dat seama ca lui i-as fi putut expica lucruri cu mult mai complicate decit majoritatii celorlalti jucatori din club, asa ca l-am chemat (pe el singur) la mine acasa. Am jucat o partida si apoi am reluat-o, analizind pe indelete ce se petrecuse in partida respectiva ... Am fost (amindoi) atit de entuziasmati de aceasta metoda de a invata Go incit de atunci, de cite ori putea chiuli de la servici Dan fugea direct la mine. Tocmai descoperisem studiul individual si analiza post mortem.
Imediat dupa acest prim experiment cu Dan Lazar a urmat Sorin Popescu si iarasi foarte repede Gelu Chita, Mihai Bisca si Cristian Cobeli (nu mai tin minte ordinea exacta); aproape ca nu era zi in care vreunul dintre ei sa nu treaca pe la mine iar atunci cind niciunul nu dadea semne de viata, puneam eu mina pe telefon si incepeam sa-i caut.

Intre timp Paun ne pregatea o alta surpriza care urma sa aibe efecte majore asupra Go-ului bucurestean (si poate chiar mai mult de-atit): un al doilea Club de Go (!) la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa".
Pina sa ne mutam la Preoteasa insa, spre sfirsitul anului 1984 s-a petrecut un mic eveniment (trecut oarecum neobservat pentru moment), dar care va avea de asemenea, ceva mai tirziu, niste consecinte remarcabile.

Intr-o seara, in timp ce toti cei din club isi aranjau jocurile pentru a incepe mega-simultanul, la una dintre mese a aparut un chinez. Cred ca-l adusese Cristi Cobeli (amindoi fiind la Facultatea de Matematica si locuind in caminele din Grozavesti). Era extrem de timid si mi-a cerut voie sa joace si el. L-am intrebat cam ce tarie are. Nu stia cu precizie dar presupunea ca ceva cam in jurul a 1 kyu - 1 dan (asta in momentul respectiv insemna cu vreo 2 pietre mai tare decit cel mai puternic jucator al clubului - Mihai Bisca). Lui Mihai inca-i mai dadeam (parca) vreo 3-4 pietre handicap asa incit pe chinez l-am invitat sa puna doar 2 pietre. Am cistigat partida cu el doar in final ... dupa o greseala copilareasca pe care o facuse in Yose. Pina sa mai fac un tur de sala si sa ajung din nou la el (voiam sa-i spun ca mi-a placut cum juca si ca as fi vrut sa jucam mai des impreuna) ... chinezul disparuse. Aveam sa-l mai revad abea citeva luni mai tirziu, la Preoteasa. Se numea Zhang Haitao.