C.I.V.

Timisoara, 1987

Coeficientul Individual Valoric - asa il va denumi mai tirziu Paun (si asa a ramas pina in zilele noastre) - se intitula la inceput ELO-Go, ideea fiind bineinteles preluata din Sah; a fost probabil primul gest de sistematizare si reglementare serioasa in Go-ul de pe la noi. Nu mai tin minte exact care a fost cea dintii forma a sa - o facuse Paun, cu sprijinul substantial al lui Parik Stefanov.

Parik era un foarte bun sahist (la un moment dat ajunsese Vicecampion National ... daca nu chiar Campion). Vecin si prieten cu George Stihi, fusese bineinteles nevoit sa invete Go ... si-i placuse la nebunie, aproape chiar mai mult decit sah-ul. Daca nu ar fi fost atit de implicat (deja) in competitia sahista ar fi ajuns probabil un foarte bun jucator de go. Ne-a fost tot timpul un excelent cosilier, mai ales in perioada aceea in care s-au pus bazele primelor Reglementari in go-ul romanesc. Parik a fost - de-a lungul timpului - si un foarte eficient intermediar intre noi si diferite personalitati din lumea sahului, relatii care au facilitat mult integrarea Sectiei de Go in cadrul Federatiei de Sah dar si accesul in mai multe sali de joc, pentru organizarea unor concursuri (ca de pilda sala de la RATB - ca sa n-o pomenesc decit pe ultima si cea mai cunoscuta dintre ele - sala fara de care organizarea concursurilor de Go in Bucuresti ar fi extrem de dificila).

CIV-ul s-a nascut deci din nevoia de a reglementa acordarea rangurilor specifice go-ului. O buna bucata de vreme - pentru bucuresteni - rangurile au fost stabilite de mine, in functie de numarul pietrelor-handicap cu care jucam cu fiecare dintre ei (si pornind de la premiza ca eu as fi 3-dan). Pe masura ce apareau insa din ce in ce mai multi jucatori, se simtea nevoia unui sistem care sa inlocuiasca acest mod de evaluare a fortei de joc.

Inca de prin 1984-85 (cred) Elo-Go-ul functiona in clubul din Bucuresti. Erau luate in calcul toate partidele jucate intr-o sedinta de club (mai putin simultanele), fie ele la paritate sau cu handicap; cei doi jucatori pierdeau sau cistigau un numar de puncte in functie de rezultatul partidei respective.
In fiecare zi dupa ce ajungea la Club, George scotea o foaie alba de hirtie pe care urmau sa fie inregistrate toate partidele jucate; eticheta clubului cerea ca cel care pierde sa consemneze rezultatul ... intr-o eleganta recunoastere a faptului ca a fost invins.

Tot George reusise sa stabileasca o relatie cu cineva care lucra la un Centru de calcul, avind acces la un calculator si ... minune (!!) ... la o imprimanta. In felul acesta aveam saptaminal situatia exacta a rangurilor tuturor membrilor clubului.
Pe masura ce legaturile cu restul tarii s-au inmultit si odata cu apritia primelor concursuri care stringeau laolalta jucatori formati in cele mai diverse locuri, formula ELO-Go a suferit diferite modificari, ajungind in final (prin '87-88 cred) la forma pe care o are si in momentul de fata; in acelasi timp s-a schimbat si denumirea ei, aceasta transformindu-se in C.I.V.

Cam tot prin perioada aceea, Gelu Chita a reusit performanta de a-si construi un calculator. Se plingea mai tot timpul de felul in care functioneaza (odata mi-a spus ca merge pe lampi... nu stiu nici azi daca glumea sau nu : mie putea sa-mi spuna si ca este conectat la soba de teracota de alaturi ... ca tot il credeam), dar a putut prelua el sarcina de a tine CIV-ul pe calculator. De acum ne puteam descurca singuri, fara a mai apela la oameni din afara. In plus, eu aveam sansa de a putea observa evolutiile tuturor jucatorilor; asta ma fascina deoarece, asistind la inregistrarea rezultatelor pentru prelucrarea pe calculator, puteam avea o imagine detailata a modificarilor fortei de joc a fiecaruia in parte, chiar si a celor cu care nu mai apucasem sa joc o vreme (sau a celor din provincie) ... Mi-am facut un obicei de atunci, in a participa la aceste prelucrari ale CIV-ului, alaturi de cei care i-au urmat lui Gelu - Bogdan Sburlea si Luchi Calota (obicei pe care l-am pastrat pina in 1996 cind am demisionat din Federatie). Asa se explica de ce si azi, in pofida memoriei mele execrabile in materie de nume proprii, imi reamintesc inca numele oricarui jucator de go care a participat la macar vreo 2-3 concursuri in viata lui.