Turneul National pentru Echipe

Dupa concurs (Brasov, 1996), cu: Sorin Popescu, Serban Cantacuzino, Dan Lazar, Mihai Bisca, Liu ... si inca multi altii

Era 1 noaptea si nu reuseam sa adorm. In celelalt pat al camerei de hotel, Mihai sforaia deja de vreo jumatate de ora.
Eram la Brasov si a doua zi (28 Noiembrie 1986) urma sa inceapa Primul Turneu National de Go pentru Echipe.

Mihai avea o metoda foarte simpla de a adormi: punea capul pe perna si se concentra asupra unei flori (... de lotus - parca); apoi, printr-un control al respiratiei - obtinut in numai citiva ani de Yoga - reusea sa adoarma imediat. Necunoscindu-i inca secretul, mie nu mi-a trecut altceva prin cap decit sa ies pe hol, la o tigare.

La ora aia holul era (bineinteles) pustiu ... si cuprins de o bezna totala. In toata tara se decretase "Economia la curentul electric": in institutiile publice (dar si in casele oamenilor) era interzis ca becurile sa fie folosite ... in mod inutil.
Am bijbiit dupa o scrumiera ... m-am asezat pe mocheta moale si am inceput sa ma gindesc la ce dracu' o sa fac pina pe la 5 dimineata - cind aveam de gind oricum, sa ma trezesc.
Nu apucasem inca sa trag doua-trei fumuri ... cind am auzit undeva pe hol, un sunet de pasi tirsiiti (pasii cuiva care, in mod evident, nu avea un tel precis). Pe masura ce zgomotele se apropiau, din intuneric a inceput sa se desprinda silueta lui Haitao. Nici el n-avea somn si nu rezistase sa stea nemiscat in camera: venise la usa noastra in speranta ca ne mai prinde treji dar, neauzind nici un zgomot, se apucase sa bintuie pe holuri in cautarea cuiva care nu se culcase inca ...
S-a asezat linga mine si cu toate ca nu era fumator - pentru prima si singura data (cred) - mi-a cerut o tigare ...

Formasem doua echipe foarte puternice (si sensibil egale): Haitao impreuna cu dl. Sumiya si Liu (echipa "Takemiya") iar eu cu Mihai si Gelu - echipa "Bucuresti-1". Peste numai citeva ore urma sa ne disputam Locul I in concurs ... dar acum stateam in intuneric, pe mocheta hotelului ... si incercam sa ne alinam (unul celuilalt, ca doi buni prieteni) emotiile competitiei.
M-am gindit de multe ori ca jocul asta trebuie sa fie de-o complexitate cu totul deosebita (dincolo de ceea ce reusim noi sa percepem), daca poate da nastere - si intretine - un asemenea gen de relatii ...

Cind ajunsesem la hotel (toti cei vreo 20 de bucuresteni) se intimplase o chestie tare amuzanta, in momentul in care am dat sa ne inscriem in registrele de cazare si sa prezentam actele de identitate ale fiecaruia ...
Haitao uitase (bineinteles) sa-si ia legitimatia de student, iar George Stihi incercase sa le sensibilizeze pe fetele de la receptie prezentindu-l ca pe un biet student chinez (distrat), care nu cunoaste pe nimeni in Brasov - si deci nu are unde locui - dar care ar vrea sa participe totusi la concurs. Stratagema ar fi reusit daca ... una dintre receptionere nu l-ar fi pus pe Haitao sa spuna citeva fraze : "Asta nu-i chinez !" - a decis ea, dupa ce l-a auzit vorbind romaneste ... "O fi student, dar e roman - tatar din Dobrogea - si trebuie sa prezinte Buletinul de Identitate !"
Haitao vorbea atit de bine limba romana incit ne-a fost imposibil sa le convingem pe fetele alea cum ca ar fi totusi chinez ... Pina la urma lucrurile s-au aranjat, dar pentru asta George a trebuit sa mai stea vreo jumatate de ora (singur), de vorba cu receptionerele ...

Concursul fusese deci o initiativa a brasovenilor care, dupa ce au constatat entuziasmul participantilor (28 de echipe a cite trei jucatori), s-au hotarit sa-l permanentizeze. L-au denumit "Cupa de Gheata" si si-au propus sa il tina in fiecare an. Din pacate dupa cea de-a doua editie (parca) au inceput sa aibe ceva probleme cu organizarea lui ... probleme care, din cite tin minte, nu erau straine de "evenimentele politico-sociale" din Brasovul anilor '87-'88.
Dupa revolta muncitorilor din Brasov, in oras au fost interzise orice evenimente care reuneau la un loc grupuri mai mari de persoane, asa incit urmatorea "Cupa" a fost organizata la Busteni. Treptat concursul a fost preluat de "Organizatia centralizata" care incepea sa se inchege la Bucuresti si transformat in Campionatul National pentru Echipe. De cite ori s-a putut (insa), acest concurs a fost tinut la Brasov - ca o continuare fireasca a Cupelor de Gheata organizate de Tiberiu Ghita si Clubul brasovean. Dupa 1990, Florin Ursu a reusit sa continuie traditia timp de citiva ani pentru ca, incepind cu 1995 (parca), Campionatul de Echipe sa se mute la Braila. Aici, din cauza unei organizari mai mult decit dubioase, a inceput treptat sa-si piarda din atractivitate - ajungind azi un concurs absolut lamentabil.

Revenind la acel prim concurs de la Brasov, mai trebuie sa spun ca l-am cistigat (noi, echipa Bucuresti 1) - dar a fost cea mai trista victorie de care am avut parte vreodata ...
Atunci cind am incepusem sa discutam formula in care se va tine, stabilisem ca va fi desemnata cistigatoare echipa care va cumula numarul cel mai mare de victorii ale componentilor lor ... Lipsa de experienta in organizarea concursurilor ne-a facut sa omitem faptul ca totusi, victoria "per echipa" este mai importanta decit suma punctelor realizate individual de catre fiecare jucator ...

Pe masura ce concursul se desfasura, incepeam sa realizam greseala pe care o facusem - dar cum nu puteam schimba regulamentul din mers, a trebuit sa jucam asa pina la sfirsit.
In pofida faptului ca echipa Takemiya nu a suferit nicio infringere ("ca echipa"), a iesit tocmai pe Locul III (!) - dupa noi si brasoveni care strinsesem mai multe victorii individuale.
La Festivitatea de Premiere - de comun acord cu Mihai si Gelu - am acceptat Diploma doar pentru a nu-i ofensa pe organizatori dar am declarat ca de fapt, noi ii consideram pe cei trei asiatici ca fiind cistigatorii concursului.
Ne-am asumat greseala de conceptie (toti cei care luasem parte la acele decizii) si bineinteles, am modificat imediat regulamentul de concurs pentru editiile urmatoare.