La Preoteasa ...

Robert ... acum ( la el, in SUA )

La Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa" venea din ce in ce mai multa lume - imensa lor majoritate fiind bineinteles, studenti. La un moment dat, sala in care jucam (in pofida dimensiunilor destul de primitoare), devenise neincapatoare ...

Este adevarat ca, in zilele de Duminica, asta se datora si faptului ca pe la ora 6, in Amfiteatru se proiectau filme. Intr-o perioada plina de frustrari si in care mai tot ce se intimpla in tara (in special evenimentele artistice) era supus unei cenzuri acerbe, aceste filme erau o adevarata mana cereasca. Exista acolo un fel de "responsabil cultural" (tot un fel de activist de partid - dar un om de cultura, cu o minte descuiata) care reusea sa sustraga listelor negre ale cenzurii tot felul de minunatii, altminteri interzise difuzarii publice ...
Si pentru ca noi jucam go intr-o sala alaturata de dimineata pina seara ... celor care voiau sa intre la film (fara a plati biletul de intrare) nu le raminea de facut decit sa intre ceva mai devreme in incinta cladirii, sa arda gazul in sala noastra pina incepea filmul si apoi sa se strecoare in sala de proiectie ... Nu putini insa, mult mai tirziu ... mi s-au destainuit ca atunci cind a intrasera pentru prima data in sala de go - venisera de fapt la film; a doua oara, in loc sa fuga imediat dupa ora 6 in sala de proiectie, - intirziasera vreun sfert de ora pe linga mesele de joc ... apoi si mai mult ... pentru ca la un moment dat sa renunte la film pentru a ramine sa joace go.
Periodic, impreuna cu George, eram nevoiti sa mai periem listele noastre de jucatori - atunci cind constatam ca erau cite unii al caror nume figura acolo, dar nu jucasera absolut nici o partida - perioade mai indelungate.

Cu ocazia uneia dintre aceste revizii ne-au cazut ochii pe un anume Mateescu, cu "zero" partide jucate in decurs de 6-7 luni de zile. Necunoscindu-l nimeni, singurul motiv pentru care nu l-am sters imediat a fost ca - dupa nume - putea fi fratele lui Carmen Mateescu (multi ani, cea mai puternica jucatoare a noastra si Campioana Nationala). Nici Carmen nu avea insa vreo legatura cu acel Mateescu, asa incit l-am eliminat din CIV.
... Dupa vreo saptamina s-a apropiat de mine un copilut (sa fi fost prin clasa 10-a dar arata inca si mai tinar) si cu o voce sfirsita mi-a spus
-  Stiti ... M-ati scos de pe liste ... dar eu am fost aici tot timpul. Ma cheama Robert Mateescu ...

Bineinteles ca-l stiam (dupa figura !) - era unul dintre cei doi baieti care veneau intotdeauna impreuna, se asezau linga una dintre mesele la care se juca (de preferinta linga mine sau Haitao) si nu se miscau de acolo pina la sfirsitul zilei. Probabil ca veneau direct de la scoala (sau chiuleau) pentru ca mai totdeauna erau imbracati in uniformele acelea hidoase de liceu ...Nu-i vazusem jucind niciodata (cred) dar erau acolo constiinciosi, de citeva luni. Sorin Gherman si Robert Mateescu.
Aveam sa constat foarte repede ca de fapt se numarau printre cei mai studiosi de pe acolo. Jucau mai mult acasa, intre ei ... iar cind veneau la club ne urmareau pe noi, analizau (intre ei doi) ... se intorceau acasa si iar analizau. Din cind in cind veneau cu intrebari - intotdeauna destepte, rod evident al unui studiu serios ... Au participat la cursurile organizate de George Stihi si au devenit unii dintre obisnuitii concursurilor noastre, unde au reusit de fiecare data sasi imparta frateste primele doua locuri ale grupelor valorice in care participau.
Prin 1989 ajunsesera deja la 2-3 dan, ascensiunea lor spectaculoasa dind chiar nastere unor birfe (cum ca n-ar fi straina de amicitia care intre timp se legase intre noi) ... Finala Campionatului National din acel an a pus insa capat, cit se poate de clar, oricaror discutii inutile : Sorin si Robert au iesit pe primele doua locuri.

a - L. Calota, 4 dan n - R. Mateescu, 3 dan Campionat National - 1989 (dupa 217 albul abandoneaza)   [download]

O intimplare - deloc lipsita de semificatie - s-a petrecut la inceputul anilor '90...
Pe la nu stiu ce concurs, intr-o noapte, stateam noi asa ... de vorba (pentru astfel de situatii, Mihai avea mai intotdeauna cite o sticluta de palinca buna, iar mama lui Sorin ii punea mereu in traista niste minunate prajituri de ciocolata) ...
Robert pomenise ceva despre prima noastra partida jucata impreuna (o partida cu handicap, la mine acasa ... in urma cu 3-4 ani !).
- Da' ce .... tu mai tii minte ceva din partida aia ? ... l-am intrebat, mai mult intr-o doara ...
... Iar el, spre imensa mea surprindere, a inceput sa puna pe tabla piatra dupa piatra ... pina la ultima miscare ... partida desfasurata in urma cu atita vreme !!!