Primul Campionat National de Go

Festivitate de premiere la Craiova (1987)

Un concurs se simte imediat daca este organizat cu pricepere ... sau macar daca organizatorii au facut tot ce le-a fost in stare, pentru ca lucrurile sa iasa bine.
La Herculane - in 1987 - dl. Bujor (conducatorul Sectiei de Jocuri Logice de la Federatia de Sah) preluase organizarea si ca atare totul a mers struna. Nu ca noi ne-am fi bilbiit excesiv de tare pina atunci - dar prezenta unui "profesionist" era totusi evidenta.

Singura noastra problema a fost faptul ca liftul hotelului avea Program de functionare - adica, sub pretextul economiei de energie electrica, functiona numai in vreo doua sau trei perioade ale zilei, cite 2 ore ... (am cistigat insa toate intrecerile la urcatul pe scari al celor 7 etaje - intreceri propuse cu o tinereasca si tipica inconstienta de catre amicii mei).

Avea loc Primul Campionat National de GO - respectiv, etapa sa Finala - in care participau cei 6 finalisti calificati la Lacul Tei ... Cifra fusese stabilita pentru a se putea face un turneu (fiecare cu fiecare) in decursul celor 3 zile pe care le aveam la dispozitie.
Pe vremea aceea foloseam (in concursurile importante) un timp de gindire foarte lung : cel putin o ora si jumatate (uneori doua si chiar trei ore) pentru fiecare jucator, cu byoyomi de 1 min. pentru fiecare miscare. A fost o obisnuinta proasta, datorata faptului ca eu (care sint din fire un jucator lent) ii convinsesem pe cei din jur cum ca trebuie sa ai mult timp la dispozitie pentru a putea face o partida buna. Cind - mai tirziu, la sfaturile profesionistilor de a nu mai pierde atita vreme la o singura partida - am adoptat in concursuri un ritm mai alert, au fost destui jucatori care n-au reusit sa mai tina pasul ...

Hotarisem ca, in astfel de ocazii sa organizam neaparat si cite un concurs Open - asta a fost o obisnuinta buna, care avea sa fie pastrata inca multi ani de zile de atunci incolo - pentru a oferi ocazia de a se juca cit mai mult Go si pentru o cit mai eficienta raspindire a jocului in tara.
Cred ca asta a fost primul concurs la care s-a cerut taxa de participare, banii strinsi fiind dati ca premii pentru cei din fruntea clasamentului final. Este drept ca nu se ajungea la sume exorbitante dar cistigurile acelea acopereau totusi o parte din cheltuielile pe care orice concurs le presupune (atunci, la Herculane, eu am iesit pe locul 2 - parca - si am cistigat 12,50 lei : echivalentul a 5 pachete de tigari Carpati...)

In acest concurs Open participa Haitao (care - chinez fiind - nu intrase in Campionatul National), Mihai si cu mine (care - necalificati fiind - nu aveam nici noi ce cauta in Finala) ... dar in amintirea celor mai multi dintre noi va ramine drept "Concursul in care a aparut Mirel Florescu".
Despre Mirel imi vorbise mai de mult Nicolae Bobocel - "sufletul" go-ului din Pitesti - si chiar jucasem o partida cu el, cu citeva luni in urma. O partida cu 6 pietre handicap in care jucase foarte bine si in care ma uimise la un moment dat cind ... Calculasem o secventa foarte lunga si complicata (incepind pe o latura si terminindu-se undeva pe latura opusa) ... dar in momentul in care am declansat-o, dupa ce a stat o groaza sa se gindeasca, mi-a raspuns exact pe latura opusa - acolo unde, datorita unui Aji prost, secventa respectiva urma sa se termine dezastruos pentru el. Nu avea inca puterea de calcul necesara pentru "citi" o asemenea secventa ... dar "simtise" cu o precizie uluitoare de unde vine pericolul ... Intuitia lui ma impresionase.

De asta data (cred ca eram chiar in prima runda), Haitao juca in dreapta mea (la prima masa) cu Mirel, eu cu un alt pitestean ... la masa a doua iar in stinga noastra Mihai Bisca ... cu un al treilea pitestean (parca...).
In general nu ma prea uit la partidele care se desfasoara linga mine deoarece imi fac suficiente probleme cu propriile-mi partide dar atunci, ceva din atitudinea lui Haitao imi spunea ca este in mare incurcatura ... Mihai privea si el des, peste noi, la tabla lui Haitao ... Iar de la un moment dat incolo, propriul meu partener era cu ochii mai mult pe tabla de alaturi decit pe a noastra ...
M-am uitat mai atent pe fisa de concurs a celui din fata mea: Dan Cioata ... Era trecut ca 2 sau 3 kyu dar - cel putin in prima parte a partidei - imi ridicase probleme serioase. Tocmai ma intrebam unde si cum au ivatat pitestenii astia sa joace atit de frumos ... cind il aud pe Mihai, glumind cu voce tare :

- Bai Radu ... de unde-or fi aparut baietii astia ? ...

Haitao a pierdut pina la urma partida ... iar a doua zi Mirel m-a batut si pe mine. In final a iesit pe locul 3, dupa mine si Mihai - de care nu reusise sa mai treaca. Nu voi uita insa niciodata entuziasmul cu care a fost aplaudat in momentul inminarii premiilor : mai ceva chiar decit Mihai - care cistigase totusi concursul (!) - sau Sergiu Irimie care cistigase Campionatul National ... Iar cei care-l aplaudam cel mai tare eram noi, cei care venisem la concurs cu convingerea ca ne vom lupta "intre noi" pentru primele locuri si care descoperisem acolo inca (cel putin) un jucator tare ...
Probabil ca nici Mirel ... nici Dan Cioata, nu aveau pe atunci (inca) aceasi forta de joc cu a noastra, dar felul in care gindeau si abordau o partida ii recomanda in mod evident ca facind parte din aceasi categorie. La scurt timp - de altfel - amindoi s-au mutat in Bucuresti (dupa ce au intrat aici la faculatate) si au fost asimilati imediat in "gasca Dan-istilor".

Imi aduc aminte de acest episod de cite ori aud (si se intimpla destul de des ... din pacate) ca jucatorii tari ar fi un fel de club inchis in care nu este primit nimeni altcineva ... De fapt, nu stiu cite lucruri ar putea fi comparabile, pentru un jucator tare, cu bucuria de a putea spune "uite ca a mai aparut unul" ! ... Cu o singura conditie: jocul lui sa fie suficient de convingator - simpla pretentie a acestuia, ca "ar juca bine", nu-i de ajuns ... Iar pentru asta, de cele mai multe ori, nu este nevoie nici de rezultate iesite din comun si nici de alte comentarii: o singura partida este edificatoare.