Cartea

Haitao premiat la Craiova (1987) in juriu: Dl.Ilie, Al. Butnariu si Gh.Paun

Pe la sfirsitul anului 1987 Paun ne-a anuntat decizia de a se retrage defintiv din lumea Go-ului. Considera (pe buna dreptate) ca si-a atins scopul si ca se poate intoarce la preocuparile sale matematice. Go-ul fusese lansat: exista o organizatie recunoscuta oficial, un sistem de reglementari si chiar un (incipient) sistem de competitii - cuprinzind concursuri cu o participare care depasise orice asteptari.

Se punea acum problema preluarii presedentiei Sectiei de Go din cadrul Federatiei de Sah si prima propunere a fost ca eu sa fiu noul Presedinte. Am refuzat (initial) numirea: nu mi-au placut niciodata "titlurile" si nici pozitia de "conducator". Ma consideram un bun jucator (la nivel national, bineinteles), un bun antrenor (si nu un profesor: cred ca exista o diferenta majora intre profesor si antrenor, primul aratind "o cale de urmat", pe cind cel din urma doar "o modalitate de a te perfectiona").
Pina la urma George Stihi m-a convins ca, cel putin pentru moment, ar fi greu de gasit un altul la fel de cunoscut ( ... si cu aceasi experienta) ca mine. De fapt, unul dintre lucrurile care - din punct de vedere organizatoric - ne-a afectat multa vreme a fost media de virsta extrem de scazuta a jucatorilor de Go (medie care pe atunci era probabil undeva intre 16-18 ani). Asta insemna ca nu nu se prea gaseau usor oameni care sa se inhame ( ... pe termen lung si ... cu responsabilitate) in probleme de organizare. Dintotdeauna, in niciunul dintre orasele in care s-a jucat Go - si nici in Bucuresti - n-au existat mai mult de unul-doi oameni care sa se implice efectiv in "organizare", ajutoarele pe care acestia le-au primit din jur (totusi), avind in general doar un caracter sporadic.

Tot George - cu puterea lui de convingere - este si principalul vinovat ca, tot pe atunci, am inceput sa lucrez la cartea "Go-ul in Competitii".
De ceva vreme deja, atit el cit si Paun ma tot impingeau sa scriu o carte care sa vina cumva in continuarea "Initierii in Go". Adevarul este ca in criza aceea de carte, o astfel de aparitie nu putea fi decit binevenita ... dar din punctul meu de vedere, ar fi trebuit mai intii sa depasesc doua handicapuri importante: cel de "a scrie" si pe acela de a-mi asuma o pozitie care sa-mi permita "s-ai invat pe altii".

In materie de scris (dupa ce in viata mea nu pusesem pe hirtie mai mult de 2-3 scrisori ...) apucasem sa fac citiva pasi timizi. In 1986 aparuse (sub coordonarea lui lui Gh. Paun) "Cartea Jocurilor" - un fel de Almanah cuprinzind o groaza de articole despre Sah, Scrabble, teste de perspicacitate, Flex ... Muta patratul sau Vistiernicul ingenios ... dar si mult, foarte mult Go (inclusiv traducerea pe care Flavius Florea o facuse romanului Meijin, a lui Iasunari Kawabata). Aveam si eu citeva articole acolo: comentarii ale unor partide din concursurile noastre si un articol despre Takemiya si stilul sau special de joc.
Mai fusese apoi editia a 3-a a "Initierii ..." unde Paun adaugase un capitol nou, capitol in care eu analizam vreo doua partide de la Turneul National pentru Echipe de la Brasov (1986).

Pentru a scrie o carte insa, aveam convingerea ca trebuie mai intii sa stii tu insati foarte multe lucruri ... si pe deasupra sa mai ai si certitudinea ca tot ce spui acolo este CORECT.
Go-ul are o particularitate: dupa ce inveti cum se pun pietrele pe tabla ajungi repede la concluzia ca "ai invatat jocul"; dupa o vreme descoperi ca totusi, parca ar mai fi ceva de invatat ... apoi din nou ca "Stii Totul" (!) ... Ciclurile acestea se repeta multa vreme, pina in momentul in care realizezi ca nu vei depasi niciodata faza de "invatacel"; afli destul de exact cit Go cunosti: iti gasesti locul ... iar expresia "a sti sa joci Go" iti dispare din vocabular. Apar in schimb, din ce in ce mai des, expresii de genul ... "cred ca" ... "mi se pare ca" ... sau chiar "nu stiu" (!) - frecventa lor fiind (am observat eu ... de-a lungul anilor) direct proportionala cu cifra care este scrisa inaintea rangului de Dan.
La vremea respectiva eu aveam prea putine informatii pentru "a-mi fi gasit locul" cu prea mare precizie ... dar o idee aproximativa despre cit mai am de invatat, incepusem deja sa-mi fac ... Pe scurt: gindeam ca nu am pozitia necesara pentru a ma apuca sa scriu o carte in care sa-i invat pe altii "cum se joaca Go". George a fost cel care mi-a sugerat prezenatrea cartii sub forma de comentarii ale unor partide; am ales deci citeva dintre partidele pe care incepusem sa le notez (din concursurile noastre) si m-am pus pe treaba.  

Urma sa se intituleze "Hai sa jucam GO" iar prima partida avea sa fie una a lui Serban Cantacuzino. Faptul ca numele lui aparea pe prima pagina a cartii era aproape un act de sfidare in acel moment : Serban tocmai fugise din Romania (!). Daca cineva din omniprezenta Cenzura a timpului s-ar fi sezizat, interzicerea aparitiei cartii - sau retragerea ei din librarii - ar fi fost garantate ... din acest simplu motiv.

Serban Cantacuzino (1987): un concurs, la Preoteasa, impreuna cu un grup de turisti japonezi

Pentru mine, a incepe tocmai cu aceasta partida mai insemna ceva: un fel de mesaj peste timp adresat Serban - unul dintre cei mai sirguinciosi si talentati elevi ai mei ... si un prieten foarte apropiat - pe care (in conditiile date) nu puteam spera sa-l mai revad vreodata ... Daca intr-un viitor oarecare Serban ar fi pus mina pe aceasta carte, as fi vrut sa inteleaga ceva de genul ... "Bravo mai: ai facut-o si p'asta ! ... Acum hai sa ne continuam lectiile". Fusese ultima lui partida jucata aici ... si nu apucasem inca sa o analizam impreuna deoarece plecase - inaintea ultimei runde - spre Bucuresti; de acolo pornise imediat spre Bulgaria ... de unde urma sa treaca ilegal granita sirbeasca si tot asa mai departe, spre alte zari ...
M-am intrebat mereu - de atunci - cit de profunda putea fi pasiunea lui Serban pentru Go ... daca in ajunul unui eveniment de genul astuia n-a gasit altceva mai bun de facut ... decit sa vina cu noi la Craiova ... la concurs ... !?

Am lucrat aproape un an la carte, cam jumatate din acest timp fiind ocupat cu desenarea diagramelor. Pe atunci nu existau programe de editare pe calculator, partea grafica fiind desenata de mina ... si prezentata pe hirtie de calc (in fine, studiile mele de arhitectura si desen tehnic se dovedeau acum a-mi fi extrem de utile ...). Si cind a fost vorba de plata, studiile si-au dovedit avantajul: pentru conceptia (si substanta) cartii am primit vreo 800 de lei ... pe cind, numai pentru desene, am cistigat de trei ori mai mult. Oricum, in total erau aproape doua luni de salariu "normal" ... ceea ce nu era de ici de colo ...

Nu mi-a fost insa acceptata coperta propusa de mine. O cucoana ("Redactor" la RECOOP - editura unde a aparut cartea ...) explicindu-mi ca nu are nici o legatura cu GO-ul ... cel putin in comparatie cu coperta pe care o pregatise deja o colaboratoare a ei (studenta la Arte Plastice) ... "In fond ce este GO-ul ?" - incepuse cucoana sa-mi explice - ... "decit o inclestare intre doi colosi ... care ..."
Stateam in fata ei, ascultindu-i perplex lamuririle despre "Ce Inseamna jocul de GO" ...

Nici titlul cartii nu se dovedise a fi prea inspirat ales ... Ce-i aia "Hai sa jucam GO" ? ... in schimb, avind in vedere si continutul cartii: "GO-ul in competitii" - asta da, era un titlu adevarat !
... Si mai era un mic amanunt ... in Prefata ar trebui introduse citeva rinduri cu "Multumim Tovarasului Nicolae Ceausescu" ... sau macar ..."...Partidului si Guvernului ... pentru conditiile create ... pentru ca, in tara noastra Go-ul sa ... " ... Eu consideram insa ca facusem deja, pina atunci, toate compromisurile acceptabile si am refuzat categoric asa ceva. Se pare ca am fost suficient de vehement in a explica faptul ca nici Ceausescu si nici Partidul Comunist nu facusera absolut nimic pentru Go: discutia pe aceasta tema a incetat imediat. In schimb ... despre RECOOP s-ar putea introduce citeva fraze: ei chiar ne ajutasera (intr-adevar) foarte mult ! ... Si asa a ramas.

Nu m-am mai uitat niciodata, dupa aparitia cartii, la ceea ce am scris acolo: mi-a fost teama ca nu cumva sa descopar niste eventuale greseli. Incercasem sa evit lucrurile prea complicate si verificasem de zeci de ori secventele de joc propuse de mine ... dar nu pot avea certitudinea ca tot ce-i acolo este si absolut corect. In plus, dupa ce terminam cite un capitol, ii rugam de fiecare data pe Haitao si pe dl. Sumiya sa verifice diagramele respective - la cit Go stiam noi pe atunci, cred ca mai mult decit atit nu se putea face.
Regret un singur lucru: acela de a nu-mi fi propus de la bun inceput sa ma adresez unui grup ceva mai restrins de jucatori (din punct de vedere al tariei de joc). Asa cum a iesit pina la urma, incercind sa spun lucruri din care mai oricine sa poata intelege cite ceva, am senzatia ca am facut un fel de "varza" ... Dupa cum spuneam insa atunci, in Prefata cartii, "... daca in urma lecturii ei cititorul isi va schimba cu numai putin punctul de vedere in ceea ce priveste GO-ul"... cred ca scopul ei va fi fost implinit.