Bicicleta mea ...

o partida cu Cristi Cobeli (dreapta), la George acasa, in 1988

In barul "Casei de Cultura a Studentilor fusesem mutati deoarece se hotarise ca in Sala de Sedinte - locul unde jucasem timp de citiva ani - sa nu se mai tina alte activitati in afara celor carora-i era destinata : sedintele de Partid. De fapt noi am avut intotdeauna la Preoteasa un statut de "tolerati" - cu multa bunavointa din partea conducerii - dar totusi ... doar tolerati. Asta a insemnat ca nu am avut niciodata o sala dedicata noua, ci jucam asa ... cam pe unde era vreo sala neocupata. Clubul de Go era trecut in "Programul de Activitati" al Casei de Cultura ... dar aici se cam incheia aspectul oficial al existentei noastre.
Cred ca am jucat in mai toate salile cladirii aleia (cu exceptia biroului Directorului), asta si datorita faptului ca, in pofida felului in care arata pe din afara, impartirea interioara este destul de zgircita in privinta numarului de camere ... De multe ori eram nevoiti sa jucam in holul de la parter: o incapere imensa, cu ciment pe jos si neincalzita iarna (in perioada aceea de "economie"). Era atit de frig incit, nu numai ca nu ne puteam scoate paltoanele, dar se evita pina si captura pietrelor adverse - chestie care ar fi presupus scoaterea manusilor (pentru a le putea ridica de pe tabla).

Vara era mult mai simplu: nu se juca deloc (!) ... adica din Iunie, dupa terminarea sesiunii de examene, cladirea se inchidea pina spre toamna, la reinceperea anului scolar. Atunci ne retrageam in parcul din apropiere - de fapt chiar pe scarile Operei (cu care ne invecinam).
Asa am ramas fara bicicleta ...

Aveam o semi-cursiera ruseasca de pe care nu ma prea dadeam jos decit iarna - cind era gheata pe jos. Dupa ce am ajuns - in acea zi - in parcul Operei, s-a pornit o rapiala dintr-aceea de vara si mi-am zis ca-i o ocazie numai buna pentru a-mi mai spala un pic bicicleta; nu mi-am mai legat-o deci ... lasind-o in ploaie, la vedere, la numai vreo 3 metri de locul in care jucam. Am inceput apoi o partida cu Cristi Cobeli. Un jucator cu multa fantezie, Cristi era insa si el (ca si mine ...) un jucator foarte "incet" - asa incit partida (plus comentariul post mortem) a durat mai multe ore. Cind ne-am ridicat pentru a o porni spre casa ... bicicleta mea disparuse ! Adinciti in partida noastra de Go, niciunul dintre noi nu observase (bineinteles) nimic ... cum de altfel nu observasera nimic nici ceilalti jucatori inghesuiti pe scarile Operei ...