Cutia Pandorei ...

1990, Casa Armatei : Cupa Bucuresti (partida mea cu Dan Vitca; in spate - Titi Ghioc si Romulus Sandulescu)

Intreaga secventa a aprobarii de infiintare se petrecuse atit de repede incit, dupa ce am iesit de la Comisie, inca nu-mi venea sa cred ca totul se terminase. Mi-am recuperat amicii - care ma asteptau pe undeva pe holurile Ministerului - si le-am spus "Gata : s-a aprobat! Putem infiinta Federatia Romana de Go !" ... Le spuneam chestia asta dar cred ca de fapt, incercam sa ma conving pe mine insumi de realitatea ei ...

De cind ma apucasem sa joc Go (dincolo de placerea jocului in sine) traisem citeva momente cu totul exceptionale ... Intrarea in primul club bucurestean (in 1984) sau Primul Concurs National de la Cluj (in 1986) fusesera niste astfel de momente, pe care nu voi putea uita vreodata ... Cel de acum insa depasea orice imaginatie.

Ultimele sfaturi ale celor din Comisie fusesera sa ne facem cit mai repede un Statut pe care sa-l depunem la Minister, apoi un Regulament de Functionare si ... pe baza lor, sa organizam o Adunare Generala de Infiintare a Federatiei. Vom avea un post platit de catre Minister (cel de Secretar al Federatiei) si un birou in care acesta sa-si desfasoare activitatea.
De Statutele noilor federatii se ocupa proaspat numitul Ministru al Sportului ... Dinu - iar cu ajutorul lui Serban Cristescu (care venise si el "pregatit", pentru orice ne-ar fi putut astepta in Minister) am obtinut foarte repede o audienta. Dinu, foarte mindru de pregatirea sa "juridica", s-a plins mai intii de naivitatea statutelor primite de pe la alte federatii recomandu-l insa pe cel de la Bridge - care " in mod sigur: a fost facut de un profesionist, ca e perfect din punct de vedere juridic ". L-am si imprumutat chiar, pentru o zi-doua, ca sa-l avem drept model. Cred ca l-am luat si pe cel de la Handbal, dar acela - fiind vorba despre o federatie cu mult mai mare - era mult prea "stufos".
Impreuna cu Serban si Mihai Lita, am fugit repede la mine acasa si tmp de citeva zile am inceput sa construim propriul nostru Proiect de Statut. Pornisem de la premiza ca trebuie sa facem unul cit mai functional, care sa poata fi aplicat "micutei" noastre federatii - in care urma sa existe un singur "angajat" (platit de Minister) ... restul colaborarilor fiind numai pe baza de voluntariat.
Apoi a urmat ... cearta mea (definitiva) cu George ...

Spre seara, in timp ce noi ne luptam cu articolele Statutului, a trecut pe-acolo Vali Urziceanu. Nu avea timp sa stea cu noi pentru a ne ajuta ( ... "si oricum, nu-s de mine chestiile astea !"); a ramas doar cit sa ne comunice ca ... :
"- George sta acasa si lucreaza la propria lui varianta de Statut. ... In plus, e foarte suparat pe Radu ... deoarece incearca sa se bage in locul lui, ca Secretar."

Nu-mi puteam reveni !
Spusa de catre oricine altcuiva, chestia asta mi-ar fi parut doar o simpla prostie; i-as fi putut explica (eventual), nu numai ca nu era adevarat ... dar si de cite ori refuzasem orice post de conducere. Niciodata nu ma considerasem altceva decit un jucator de Go si n-aveam nici cea mai mica intentie de a renunta la acest statut.
George stia prea bine toate astea: in ultimii 5-6 ani fusesem aproape in fiecare zi impreuna, asa incit ajunsesem sa ne cunoastem foarte bine (pina in acel moment crezusem chiar ca sintem buni prieteni). George imi cunostea - mai bine decit oricare altul - oroarea de a "conduce" oamenii ... dar si repulsia pe care o aveam pentru hirtogaraie, regulamente si orice forma de birocratie. George ar fi trebuit sa stie (!) ca, in situatia in care totusi - prin absurd - mi-ar fi trecut prin cap sa-l concurez, el ar fi fost primul caruia sa-i spun intentiile mele ...
De fapt, la inceput nici n-am crezut ca ar fi fost in stare sa spuna asa ceva ... L-am sunat deci imediat si l-am intrebat:
"- ... Tu chiar ma crezi in stare de asa ceva ? "
"- Da ! " - mi-a raspuns, fara sa stea prea mult pe ginduri ... si din momentul acela, pentru mine au disparut toti anii nostri de amicitie.
I-am inchis telefonul, considerind inutil orice alt comentariu ... nu inainte (cred) de a trage si o injuratura. Cu naduf.

Asta a fost cearta mea cu George. In afara celor doi-trei care erau atunci la mine, n-am mai discutat cu nimeni incidentul - insa mai tirziu am auzit citeva improvizatii cit se poate de fanteziste pe aceasta tema ...
Trebuie sa recunosc ca atunci nu mi-am pus problema cum de aflase George atit de repede ceea ce se "urzea" in spatele lui ... si nici a iutelii cu care Vali Urziceanu imi adusese mie "vestea". Astea au fost niste chestii de care mi-am amintit cu mult mai tirziu ...
Cu George nu am mai discutat niciodata dupa aceea in particular, relatiile noastre limitindu-se in modul cel mai strict la Go, concursuri sau activitatea federatiei. Pozitia mea fata de el aveam insa sa o lamuresc (din punctul meu de vedere) foarte repede ...

Elaborarea Statutului (impreuna cu Serban Cristescu si Mihai Lita) ne-a mai luat vreo doua zile, dupa care m-am dus din nou la Minister pentru a-l depune la Dosar. Acolo m-am intilnit cu Parik Stefanov, care lucra la un ziar (cu sediul in aceasi cladire).
Parik era bun prieten cu George ... si aflase despre cearta noastra.
"- Si acum ce-o sa faceti ... O sa fii tu secretar ? " - m-a intrebat ...

I-am raspuns ca nici nu-mi trecea prin cap asa ceva; vom organiza Adunarea Generala ... se vor tine Alegeri si vom gasi pe cineva care sa ocupe aceasta functie. Eu unul nu aveam de gind sa candidez la alt post decit cel de Antrenor Federal - adica locul in care ma credeam cel mai util.
Plecasem impreuna de la Minister si pe drum, inainte de a ne desparti, Parik mi-a zis ca el se duce la George ... si m-a intrebat daca-i poate transmite ceva din partea mea. I-am explicat cu sinceritate ceea ce gindeam: George era - in mod evident - cel mai potrivit om pentru locul de Secretar al Federatiei ... cu conditia de a vrea sa faca treaba (!). Daca obosise ... daca-si pierduse entuziasmul si acum voia postul numai in virtutea unei obisnuinte create de-a lungul anilor, atunci ... poate lasa pe un altul in locul lui.
Dupa numai citeva zile, George avea sa intre din nou in circuit, preluind contactul cu ministerul si organizarea Adunarii Generale de Infiintare a F.R.Go.

In prealabil s-a mai organizat o "Sedinta deschisa" (la Casa Sahului) - pentru ultimile aranjamente, inaintea Adunarii Generale - ocazie cu care a reaparut si Gheorghe Paun. Mi-a explicat ca nu intentiona sa revina printre noi, dar ca auzise ca eu si George nu ne mai intelegeam si (datorita importantei momentului) venise pentru a incerca sa aplaneze situatia. In ceea ce ma privea insa, era o chestiune de principiu peste care nu puteam trece; niciodata relatiile dintre mine si George n-aveau cum sa mai fie aceleasi ... N-am putut decit sa-l asigur ca asta nu va afecta in nici un fel functionarea federatiei.
... Si daca tot venise, am profitat de aparitia lui (ca mai toti cei de fata - de altfel) , pentru a-l convinge sa ne fie Presedinte ... Lucru pe care, pina la urma, a fost nevoit sa-l accepte. Imediat dupa aceea insa ... s-a intimplat ceva ciudat. Vali Urziceanu s-a apropiat de mine si mi-a soptit la ureche: "- Vreau sa fiu eu Presedinte ... Ma sustii ?"
Am ris. Adevaru-i ca o luasem in gluma ... deoarece nu-l puteam banui a-si imagina (in mod serios) ... ca-l poate concura pe Paun. Mai tirziu insa, aveam sa aflu cit de serios vorbise ... cit de hotarit era sa ajunga pe una dintre pozitiile de virf ale federatiei ... Dar asta va fi mult mai tirziu.

 * * *

Ar putea pare ca, in ultimele capitole, m-am oprit cam mult asupra unor momente fara importanta ... dar ...
Aveam aproape 40 de ani si totusi - in pofida unei experiente "de viata" destul de bogate (ba chiar foarte bogate - cel putin, pentru unul care traise toti anii aceia in lagarul socialist...), credeam ca povestea Cutiei Pandorei nu este altceva decit un mit ... o hiperbola. Anii care a urmat mi-au aratat insa ca ea exista cu adevarat ... iar noi, in acele zile, tocmai o deschisesem.