Cluburi ... jucatori ...

"Bucharest OPEN - 1994" (sala RATB): Marius Spataru, primindu-si premiul (in dreapta, Titi Ghioc)

Anul 1990 a fost - pentru mai toti romanii - unul extrem de agitat. Totul, in jurul nostru se transforma (sau ... se incerca a fi transformat ...). Asupra noastra, primul efect pe care l-am putut constata a fost: disparitia dramatica a cluburilor de Go.

Folosesc termenul de "Cluburi" intr-un mod mai mult generic ... un adevarat Club de Go (si in special un "Club Sportiv") trebuind sa insemne - in opinia mea - un loc in care se studiaza in mod sistematic, cu un program regulat si care (in principiu) sa aibe si un buget oarecare - permitind, macar partial, sustinerea activitatilor competitionale ale membrilor sai. Au existat citeva locuri in care se studia destul de serios (avind in vedere conditiile pe care le aveam atunci); in citeva cazuri (extrem de putine si ... pe termen foarte limitat) s-a reusit chiar si obtinerea unnei sustineri financiare. Un adevarat Club de Go n-a existat insa niciodata. Din diferite motive, toate incercarile de a realiza asa ceva au esuat - inclusiv cele (citeva) care reusisera sa se apropie destul de mult de aceasta imagine ideala a unui Club.
Erau aproape 20 de orase in care se juca Go. Cel mai ades se reusise formarea unor "Cercuri de Go" in cadrul Caselor de Cultura studentesti; pe alocuri se reusise alipirea pe linga unele Cluburi ale Sindicatelor iar in citeva locuri se reusise chiar intrarea in scoli ("Lista cluburilor" - adica a locurilor unde se juca Go in perioada 1986-87 - poate fi gasita in Capitolul 16).
Din 1990, "interesele" (la nivelul conducerilor tuturor acestor institutii) sau modificat ... ca si disponibilitatea de a mai oferi spatiul necesar practicarii Go-ului. In acelasi timp, jucatorii de Go care-si asumasera pina atunci sarcina de a organiza si intretine cluburile respective ... au disparut si ei - acaparati de noile perspective care li se ofereau in meseriile lor sau (ca buni organizatori ce erau), de catre lumea "afacerilor" ... Si cum jocul de Go este (la noi) un domeniu in care nu se cistiga bani, am ramas destul de repede si fara organizatori si fara spatii de joc ... adica mai pe scurt : fara Cluburi.

Trebuie sa recunosc ca, la vremea respectiva, disparitia cluburilor nu ne-a ingrijorat prea tare (sau in orice caz ... nu suficient de tare). Mie unuia-mi parea chiar fireasca; regretabila ... dar fireasca - in contextul in care si numarul celor care veneau la club se micsorase in mod sensibil. Pentru o multime de romani, zilele acelea insemnau o schimbare radicala a vietii. Se deschideau atitea perspective noi, atitea oportunitati, incit ar fi fost de-a dreptul anormal ca oamenii (si in special tinerii) sa-si mai petreaca la fel de mult timp in jurul tablei de Go ...
Pe de alta parte, in acest joc partea de studiu are oricum un caracter individual ... iar faptul ca disparitita cluburilor nu avea (practic) nici un efect asupra tariei jucatorilor (altminteri intr-o continua crestere) a fost un alt motiv pentru care n-am considerat ca trebuie sa intram in panica ... In plus, ne propusesem oricum infiintarea unor cluburi noi, "adevarate", asa incit aveam convingerea ca situatia se va remedia in cel mai scurt timp. Din pacate, s-a dovedit ca asta era cu mult mai complicat decit parea: in Bucuresti nici macar acum (in 2003) nu exista vreun "Club adevarat de Go" - singurul loc unde se joaca (in continuare) este tot la Casa de Cultura a Studentilor "Grigore Preoteasa".

De fapt eram cit se poate de obisnuiti cu termenul de "jucator independent" (adica neapartinind unui Club). Nu peste tot se infiintasera Cluburi (fie si sub forma lor cea mai putin pretentioasa), in multe orase existind doar cite 3-4 jucatori ... care se intilneau pe la cite vreunul pe acasa. Nu am facut niciodata o numaratoare precisa, dar cred ca aproximativ jumatate dintre jucatorii nostri de Go erau "independenti". Dupa 1990 insa, cu toate ca ponderea acestora a crescut foarte mult (devenind categoric majoritari), se juca din ce in ce mai bine. Foarte curind - de altfel - urma sa obtinem confirmarea absoluta a acestui lucru: granitele se deschisesera si puteam participa la concursurile internationale.

In zilele noastre, politica Federatiei este de a acorda atentie exclusiv cluburilor (la fel de putine ca la inceputul anilor '90), ignorindu-i complect pe jucatorii independenti - care nici macar nu sint primiti in concursuri. Ma amuza (usor) gindul ca, daca acest principiu stupid ar fi fost aplicat de la inceput, eu unul n-as fi putut participa in nici o competitie, mai toti anii astia; poate ca nici n-as fi existat (ca jucator de Go) ... Ma mai gindesc insa cu groaza ca - in aceasi situatie - Cristian Cobeli i-ar fi invatat degeaba sa joace pe cei 4-5 elevi ai sai (acolo, in Vatra Dornei ... fara nici un "Club"): acum n-ar mai fi existat nici Petrica Oancea (4 dan), Marcel Crasmaru (5 dan, Campion National in 1992) ... dar nici Cristian Pop (6 dan, multiplu Campion National, care ne-a adus rezultate remarcabile in concursurile internationale) si nici macar Catalin Taranu (5 dan profesionist, care joaca de citiva ani in Japonia) ...