Cu Catalin, la Praga ...

Masa festiva cu ocazia vizitei unui grup de japonezi (1993)

Concursurile de le Praga au fost intotdeauna foarte tari si bine organizate. Pentru mine era insa si PRIMUL concurs serios (international) la care participam. Emotiile pe mine ... cit casa ... Si mai trebuia sa fiu si un suport moral pentru Catalin care, la cei 18 ani ai sai, avea probabil propriile lui probleme.

Pe Catalin il cunoscusem cu numai un an inainte, in 1990. Eram la un concurs in Galati (parca) si, inaintea uneia dintre runde, Cristi Cobeli vine la mine si-mi zice:
"- Hai sa ti-l arat pe unul dintre baietii mei. Faci un blitz cu el ?"
Nu prea mai aveam timp, dar citeva miscari puteam schimba pe tabla ... asa ca am inceput. Era un pusti slabut, brunetel si foarte foarte sfios. Nu la fel de sfios s-a dovedit a fi pe tabla. Nu se dadea inapoi de la nici o bataie ... ba chiar le cauta ... dar intr-un mod elegant, cu intelepciune ... Remarcabil. A trebuit sa abandonam partida cind se incinsese mai tare (incepea runda urmatoare) dar mi-a lasat o impresie excelenta.
"- Il cheama Catalin Taranu ... si s-a apucat de joc prin iarna " ... imi sopteste Cristi Cobeli.
Am ramas cu gura cascata. Pustiul juca de numai citeva luni. Intilnisem o groaza de jucatori ... citiva chiar foarte talentati ... dar asa ceva nu mai vazusem inca. Era colosal ! ... Stiam ca Cristi face treaba buna acolo in Vatra Dornei (pe cei vreo doi elevi ai sai care venisera deja in Bucuresti ii stiam foarte de bine - Marcel Crasmaru si Petrica Oancea) ... dar Catalin depasea orice imaginatie.
Si acum iata-ne impreuna la Praga, cautind Ambasada Romaniei. Acolo trebuia sa primim banii de diurna. Ambasadorul a fost foarte amabil si dupa ce a avut grija sa ne sublinieze ca e proaspat acolo, ca n-a avut nici o treaba cu "diplomatia" pina in '89 - fiind de fapt ca meserie imginer - ne-a dat banii si ne-a pus la dispozitie masina ambasadei ca sa ne duca la concurs. A fost singurul prilej sa vad si eu orasul, soferul fiind si el deosebit de amabil si plimbindu-ne un pic pe acolo.
Am fost de vreo trei ori la Praga dar n-am iesit niciodata din hotelul in care eram cazati ... Sala de joc era la parterul cladirii, ca si bufetul unde puteam minca ceva ... asa ca, pentru un jucator de Go, orice alte drumuri deveneau inutile ...  

Inaite de a-l inscrie pe Catalin in concurs, m-am interesat daca totul era in regula ... daca indeplinea totusi conditiile. Era o mica problema: in invitatie scria ca participantii trebuie sa aibe sub 18 ani (ceea ce era in regula pentru Catalin) ... numai ca el urma sa implineasca aceasta virsta dupa numai o luna sau doua, astfel incit "Finala" mondiala la care s-ar fi prezentat (in caz ca s-ar fi calificat) l-ar fi prins cu virsta depasita ...
Nu putea intra in concursul de calificare. Nu ne ramasese decit sa ne inscriem amindoi in concursul open (Grand Prix) care avea loc in acelasi timp ... dar pentru ca el apucase sa-si scoata si sa-mi dea pasaportul ... mai schimbind noi asa, citeva vorbe pe tema dezamagirii lui ... mi-au cazut ochii pe data nasterii. Stupefactie. Pe pasaportul "de servici" al lui Catalin (asa se pleca in delegatii oficiale pe atunci), din nu stiu ce greseala pe la Minister ... aceasta data era devansata cu un an. Scapasem de o mare incurcatura caci. in cazul in care ar fi ajuns sa se inscrie, nu stiu cum le-am fi putut demonstra organizatorilor ca NU era mai mare cu un an (!!) ... Catalin a intrat in concurs cu rangul de 1 dan (parca) si a cistigat toate partidele (sau mai putin una, la un 2-3 dan ...); avea motive sa regrete ca nu putuse participa la concursul de calificare. Cit despre mine - care oricum nu ma simt prea bine in timpul unui concurs - eram coplesit de emotie. De fapt eram eram absolut varza. Prima partida am jucat-o cu un ungur, tot de 4 dan dar, ... prin nu stiu ce ciudatenie a algoritmului de imperechere si distributie la mesele de joc, am picat chiar la prima masa a turneului. In concurs erau vreo 15-20 de jucatori mai tari ca noi, citiva dintre cei mai puternici jucatori europeni ... dar noi jucam la "prima masa". Jucam pe un goban superb, cu niste pietre minunate care pareau mai de graba niste bile - pe atit erau de groase ... Moralul meu era la pamint. Am jucat atit de prost incit am pierdut intr-un mod lamentabil. A doua zi dimineta am jucat cu un rus de 5 dan si am cistigat la 0,5 puncte. O partida frumoasa cu multe cafteli dupa care rusul, entuziasmat de cum decursese lupta oe tabla zice:
"- You are very strong. My name is ....... (?). I am the president of the Moscow Go Club. Let's go in my room - I have a nice bottle of vodka ..."
Era numai ora 12 si in mai putin de o ora trebuia sa inceapa runda urmatoare; a trebuit sa refuz.
In rest am obtinut un rezultat destul de banal (ca sa nu spun mediocru) dar una dintre partide mi-a produs un soc extrem de puternic. Era un neamt de 4 dan; putin mai in virsta si foarte jovial. A baut toata partida bere si a spus bancuri. Foarte simpatic. La final am numarat tabla - stiam ca-i numai o formalitate (eram in fata cu 4-5 puncte). A cistigat cu 1,5 puncte (!!). Era prea simpatic pentru a-i ridica vreo contestatie si am pus totul pe seama proastei mele evaluari a tablei (mi se intimpla asta din cind in cind) ... Gindul ca am pierdut totusi aceasta partida nu-mi dadea pace si noaptea am visat efectiv partida respectiva si felul in care am pierdut-o. M-am trezit si am inceput sa o repun pe tabla. O cistigasem, intr-adevar, cu 4-5 puncte.