Antrenorul chinez

Luam prinzul in oras (Maastricht, 1994) cu: Robert Mateescu, Mihai Bisca, Kai Naoyuki si Mirel Florescu

La un moment dat primim la federatie o scrisoare din partea unui chinez.
Locuia in China dar intentiona sa plece de acolo. Ar fi fost tentat sa vina in Romania daca ar fi primit un salariu lunar de citeva sute de dolari (nu mai tin bine minte cit, oricum cu mult mai mult decit ne-ar fi putut permite bugetul nostru). Dupa spusele lui, fusese elevul lui Ma Xiaochun, 9 dan (unul dintre cei mai puternici jucatori chinezi la vremea respectiva) si avea cel putin taria unui 6 dan amator. Era dispus sa tina cursuri de Go si sa joace in competitiile internationale pentru tara noastra.

Asta se intimpla un pic mai devreme cred, prin toamna lui 1992 sau '93. Robert Mateescu nu se intorsese inca din Japonia - el fiind primul roman care a reusit sa plece acolo ca insei. La noi nu se acordase inca primul rang de 5 dan. In fruntea jucatorilor nostri se afla doar un mic grup de 4 dan din care faceau parte Mihai Bisca cu mine si proaspat promovatii Luchi Calota, Mirel Florescu, Dan Cioata, Marcel Crasmaru si Sorin Gherman. Un jucator de 6 dan ca antrenor ne-ar fi fost de mare folos si pentru moment am fost entuziasmati de aceasta posibilitate.
Un calcul simplu ne-a adus insa repede cu picioarele pe pamint: nici daca am fi reusit sa-l convingem sa-si reduca drastic pretentiile financiare nu i-am fi putut oferi aici nici macar niste conditii modeste de trai. Am inceput sa cautam bani. Bogzi s-a interesat prin minister ... acolo nu aveam insa nici o sansa de a primi vreun angajat in plus ... cit despre salariul acela imens nici macar nu se putea pune problema.

M-am dus la Liu Fang Hua, mai vechiul nostru prieten. Liu ramasese in Romania si isi deschisese niste afaceri aici. Mizam si pe faptul ca era vorba despre un concetatean al lui ... I-am povestit totul si a fost de acord sa ne ajute. Era insa la inceputul afacerilor si nu se prea scalda in bani. Tot ce putea face pentru noi era sa il angajeze cu jumatate de norma intr-un restaurant pe care tocmai il deschisese. I-ar fi platit un salariu intreg dar trebuia totusi sa lucreze acolo jumatatea aceea de norma.

Salariul pe care l-ar fi primit de la Liu era insa departe de a fi suficient pentru jucatorul nostru chinez iar de alte sponsorizari nu am mai reusit sa facem rost niciunul dintre noi. Dupa o vreme de cautari a trebuit sa ne resemnam si sa renuntam la speranta ca vom putea aduce in Romania un astfel de antrenor.