Schimbarea orei

Seara, dupa runde, ne relaxam: Carmen joaca cu un elev de-al ei; eu si Sorin urmarim partida (Abano Terme, 1996)

Trofeul Sakura al anului 1995 il organizaseram la Palatul Copiilor, in Parcul Tineretului.
In prima zi de concurs (intr-o Simbata), atrasesem atentia tuturor participantilor ca in noaptea aceea urma sa se schimbe ora:
"- Pentru miine, sa nu uitati cumva ! ... Dati-va ceasurile cu o ora mai tirziu ... Nu vreau sa avem incurcaturi la runda de dimineata."
Eram insa obisnuit cu "neglijenta" jucatorilor nostri de Go, asa incit am repetat fiecaruia in parte acest lucru, pina la plecare. Avusesem parte de cele mai bizare intimplari ca urmare a "distractiei" de care dam dovada cei mai multi dintre noi si nu voiam sa am surprize in cea de a doua zi.
M-am dus acasa linistit si m-am culcat. Eram foarte obosit dupa o zi intreaga de arbitrat un concurs in care mai bine de jumatate dintre participanti erau copii sub 14-15 ani.

Cum rar mi se intimpla, dimineata nu am auzit niciunul dintre ceasurile pe care mi le pusesem sa sune. M-a sculat nevasta-mea spunindu-mi:
"- Radu, e fara 10 si la noua incepe concursul !" ... ea stiind prea bine ca intotdeauna ma scol cu vreo doua ore inainte de a trebui sa ies pe usa. Altfel nu functionez.

Am sarit din pat, mi-am aruncat ceva pe mine si am luat-o la fuga.
Ce rusine ... sa intirzii tocmai eu, arbitrul ... si asta dupa ce toata ziua de ieri n-am facut decit sa le atrag atentia ca nu cumva sa intirzie ...

Locuiesc la numai o statie de Palatul Copiilor dar nici nu se punea problema sa mai astept masina. Nu stiam cind o sa apara ... asa ca am luat-o pe jos. In mod normal fac vreo 20 de minute pina acolo dar acum am inceput sa alerg. Afara era frig dar nici problema de a ma intoarce sa mai pun ceva pe mine nu se putea pune ...
Am alergat eu ce am alergat, regretind ca in ultimii ani imi neglijasem complect conditia fizica ... In mai putin de 10 minute eram in fata salii de joc, complect epuizat fizic, fara nici un pic de aer in plamini si inghetat pina la oase de racoarea diminetii ... Cit despre picioare ... acestea nu mai existau. Pluteam cumva, pe niste perne de aer ... pe care nu le prea puteam controla.

Usa principala de la intrare era inchisa.
"- Au inceput deja ..." - m-am gindit, imaginindu-mi deja cum o sa apar eu in sala de joc, tocmai acum ... Vedeam zimbetele retinute ale copiilor pe care-i cicalisem ieri toata ziua in legatura cu schimbarea orei si care acum isi incepusera de mult partidele ...

M-am mai uitat odata la ceas. Era 9 si 20 de minute. Ce naiba sa ma fac ? ...
Dar ... stai putin ... aici este chiar pustiu ... Nici asta nu pare a fi chiar normal ...
Mi-am mai privit odata ceasul si ... deabea atunci am inceput sa realizez ce se intimpla: uitasem sa-l modific si ajunsesem cu o ora mai devreme.