Warcraft

Cupa ARCTICA (Craiova, 2003)

In decursul anului 1998 s-au intimplat niste lucruri care pe mine unul m-au afectat in mod deosebit.
Chiar inainte de Campionatul de la Mamaia, fiind la clubul de la Preoteasa, stateam de vorba cu Ionut Cora. Venise vorba despre concursul cel mare care se apropia si ii explcam de ce cred eu ca o sa iasa prost ... Ionut spune la un moment dat, privindu-ma cu inteles:
"- Da ... tie ti-ar place sa o dea aia in bara, cu concursul ... nu-i asa ?"
I-am raspuns ca in niciun caz ... ca dupa toate cite le facusem pentru Go, n-as putea sa-mi doresc ca cineva sa esueze (sub nicio forma) in nimic care sa fie legat de Go doar ca, din pacate, asta o sa iasa prost ... Pe aia nu-i intereseaza cum iese concursul ci doar sa-l faca. Si atit.

Intrebarea lui mi-a declansat insa mie o alta problema care avea sa ma chinuiasca foarte multa vreme dupa aceea. Ma gindeam ca, daca un om care ma cunostea de atita vreme, un prieten cu care ma intelegeam excelent este in stare sa gindeasca asa ceva despre mine ... atunci asta inseamna ca probabil chiar am o atitudine bizara ... de care nu sint constient.
Gindul asta ma strivea pur si simplu. Ce naiba ? ... Inebunisem ? Actionam si nu-mi dadeam seama ce fac ??
Tot ceea ce se intimpla in jur parea sa-mi dadea dreptate in cele ce gindeam si in felul in care actionam ... dar daca ... ma inselam ? Daca lucrurile pe care le consideram eu anormale erau de fapt cu mult mai banale decit puteam banui ? ....
..... Si uite asa, am inceput sa-mi apara dubii serioase despre mine insumi.

Jocul asta ma invatase ca nu trebuie sa fac vreo miscare inainte de a analiza serios si a calcula exact la ce se ajunge. Pentru mine, dupa vreo 30 de ani de paractica asidua a Go-ului, sistemul asta de a gindi devenise un mod de viata - cu erorile omenesti inevitabile, bineinteles ... dar un mod de viata pe care-l aplicam in tot ceea ce faceam.
Acum simteam ca trebuie sa ma opresc si sa reanalizez totul. Poate pe undeva gresisem. Trebuia neaparat sa vad daca am dreptate sau nu ... si care este urmatoarea miscare corecta ...

Tot in perioada asta, Carmen Mateescu a plecat de la scoala unde fusese profesoara pina acum. Isi gasise o slujba ca lumea si parasea invatamintul ... si totodata Fundatia Sakura.
Intreaga fundatie fusese facuta in jurul ei. Ea fusese nucleul si animatorul ei in toti anii in care aceasta functionase. Acum, dupa plecarea ei parca nimic nu mai era la fel ... parca nimic nu mai mergea. Am inceput sa ma duc din ce in ce mai rar pe acolo.
Impovarat cu propriile mele probleme, nu prea mai aveam chef de nimic. Tot ceea ce facusem pina acum era facut din entuziasm si cu o placere inimaginabila. Acum motivatia mea nu mai era suficient de puternica si ... datorita frecusurilor prea dese si prea murdare de care ma lovisem ... nici placerea nu mai era atit de mare.
De fapt, prin 1999 mai multi dintre copiii din fundatie au terminat ultima clasa a scolii si au plecat prin alte parti. Conducerea a considerat ca ramasesera foarte putini dintre proprii elevi care veneau la cursurile de Go (restul fiind de prin alte scoli) si l-eau suspendat.
Istoria Fundatiei Sakura se incheiase.

Ultimul element care mi-a hotarit destinul urmatorilor ani a fost aparitia intro zi, la mine acasa, a lui Dan Cioata. Imi adusese un joc nou: Warcraft. In fine un joc serios.
Prada dilemelor care ma chinuiau, am gasit in jocul acela minunat refugiul ideal. M-am abandonat lui si restul lumii nu a prea mai contat pentru mine din acel moment.
Dupa o foarte scurta vreme Sorin Gherman imi va aduce Civilization - care mi s-a parut inca si mai grozav. Apoi, rind pe rind baietii m-au alimentat cu fel si fel de jocuri minunate care m-au acaparat total - ce-i drept, si eu ma lasam in voia lor cu cea mai mare bucurie pentru ca numai atunci, cind jucam, scapam de framintarile acelea groaznice.

Urmatorii doi ani n-am facut nimic altceva decit sa joc. Ma sculam din fata calculatorului numai pentru a dormi ... si asta cu masura, cit mai putin ... pentru ca ma asteptau armatele alea pe care trebuia sa le manevrez pe sticla monitorului ...
De jucat Go ... nu cred ca am jucat mai mult de vreo 10 partide in toata perioada aceea iar pe la club n-am mai trecut aproape deloc.