5. RASPÂNDIREA ÎN JAPONIA
Iniţial, jocul s-a răspândit încet, mai multe secole fiind jucat numai de către nobili. Inclusiv în familiile suverane: se spune că un tînăr prinţ japonez, aflat într-o vizită în China, a fost onorat prin a i se opune în faţa tablei de GO cei mai buni jucători chinezi. Şi se mai spune că tânărul prinţ a reuşit să învingă în unele întâlniri aplicând tactica (?!) de a juca simetric, repetînd adică mutările adversarului în partea opusă a tablei...
Reflectaţi asupra acestei metode de joc: ea poate fi contracarată foarte simplu şi nu numai prin a juca în centrul tablei, ceea ce nu este spre lauda jucătorilor chinezi opuşi prinţului. Sau poate că anecdota este numai o legendă... diplomatică.
Abia în jurul anului 1000 jocul a trecut dincolo de curtea din Kyoto (se pare că până atunci era chiar interzis să joci GO în altă parte decât la curtea împăratului): prinţul din Dewo l-a introdus în secret în provincia Oshu, printre vasalii săi şi astfel numărul jucătorilor a crescut rapid, jocul cucerind toate clasele sociale ale timpului.
Problema de astăzi cere să indicaţi cea mai bună mutare a negrului în situaţia din diagrama alăturată.
Răspuns: Ordinea de calitate a mutărilor este: D (atac sever împotriva pieselor albe, ajută cele două grupuri negre slabe din zonă; dacă albul se întăreşte aici, negrul pierde partea de jos a tablei), E (ajută piesa neagră singuratică şi lărgeşte zona controlată de negru; negrul pierde însă partea de jos a tablei), B (extindere mare, dar partea de jos este mult mai urgentă), A (prea departe de piesele negre şi prea aproape de cele albe), C (nici o şansă).
Gheorghe PĂUN