16. SĂ URMĂRIM O PARTIDĂ CELEBRĂ

Bucuresti, 1984


16. SĂ URMĂRIM O PARTIDĂ CELEBRĂ
Cartea Edward Lasker („GO and GO-Moku”, Dover, New York, 1960) pe care am amintit-o și data trecută prezintă în detaliu și o partidă faimoasă, „una dintre cele mai frumoase din câte au fost înregistrate”, cea dintre Honimbo Shusai și Karigane (8 - dan), din anul 1926.
Karigane a jucat cu negrul, iar Shusai cu albul; negrul a cedat după 254 de mutări, în situația din diagramă.

Iată prima parte a acestei partide (pe care E. Lasker ne îndeamnă s-o jucăm de mai multe ori, ceea ce ne poate învăța „mult mai multe decât câțiva ani de practică. Nu se poate imagina un ghid mai bun către măiestrie.”).
1) R16, R4 (prima mutare este a negrului, a doua a albului, desigur),
3) P16, D17,
5) D5, D3 (un punct important, altfel negrul joacă aici și va fi în avantaj),
7) C3, C2,
9) C4, E2,
11) C9, P4 (jocul se încinge foarte devreme în stânga-jos; alb P4 este plasat sus, pe linia 4, deoarece în stânga albul are o poziție joasă),
13) C15, R10 (negrul l-a împiedicat pe alb să se întărească în colțul din stânga-sus, dar albul ocupă un punct foarte important la mijlocul laturii drepte),
15) G17, E16,
17) D13, C16,
19) D15, B16 (albul apără de fiecare dată colțul împotriva invaziilor negrului la B17, C18),
21) R12, L17 (dacă albul ar fi jucat mai spre dreapta, negrul putea să se extindă de la piesa din G15 și astfel ar fost prins între două grupuri negre tari),
23) R8, Q12 (un schimb care amenință cu invazia la R13; negru R8 nu poate fi atacat imediat, la P9, de exemplu, deoarece negrul se poate conecta cu piesa de la R12 și albul iese în dezavantaj,
25) R13, P9,
27) P7, Q7,
29) Q8, P8,
31) Q6, O7,
33) R7, O6 (albul intenționează să-și creeze un zid puternic aici, pentru a închide toată partea de jos a tablei, realizând un profit imens),
35) S10, E5,
37) E6, F5 (planul albului prinde contur),
39) F3, D4 (este rândul albului să se apere, dar...),
41) D6, J4 (și negrul trebuie să se apere acum).
Va urma o luptă de aproape o sută de mutări, toate concentrate în partea de jos a tablei, unda miza este foarte mare și crește cu fiecare mutare.
În ciuda eforturilor sale, negrul nu va supraviețui aici, dar va reuși să limiteze serios teritoriul albului.
În orice caz, după consumarea a vreo 130 de mutări, tabla va arăta teribil de dezechilibrată, cu colțul din stânga-jos arhiplin.
Să continuăm însă:
43) K3, J3,
45) J2, K4 (intenția albului este clară: captura),
47) K2, L3,
49) L2, M3,
51) M2, N2,
53) H3, H4,
55) G4, G5,
57) N3, O2,
59) F2, H2 (negrul își poate acum salva grupul numai provocând un ko prin G2, el continuă însă prin a încerca să captureze o parte dintre piesele albe atacatoare, manevră care, dacă i-ar reuși, i-ar asigura victoria),
61) G3, F1,
63) G1, M1,
65) H1, L1,
67) E4, B2,
69) G2, K1 (atenție: negrul nu poate captura piesele albe din colț prin mutarea 71) E3, deoarece alb D2, încercați 73) B3; deși nu este deloc simplu - printre altele, trebuie să țineți seama de ko-urile care pot apărea),
71) L4, M4,
73) L5, K5,
75) O3, P2,
77) N1, O1,
79) H5, H6,
81) K6, J5,
83) J6, H5,
85) L6, N1,
87) J1, N4,
89) H7, G7,
91) F6, H8,
93) J7, G6,
95) G8, F8,
97) G9, F7,
99) F9, D8,
101) E8, E7,
103) D7, E9,
105) E10, E3,
107) D9, F4,
109) E1, D2,
111) B3, C8,
113) E8, E4,
115) B5, E9,
117) N5, O4,
119) E8, C5 (se pare această mutare este cea care a decis victoria albului, deoarece negrul este obligat să se ocupe de grupul alăturat în timp ce albul se va dezvolta spre centru, consumând teritoriul negrului de aici),
121) B8, E9,
123) C7, E8,
125) C6, B9,
127) B10, F10,
129) E11, H9,
131) G10, B7...
Și așa mai departe, cu aceeași formidabilă tensiune.

Să mai notăm doar că pentru mutările 54, 55, 56 au fost consumate în total două ore de gândire (după prima întrerupere a partidei), că negrul a calculat trei ore înainte de a face mutarea 67, iar albului, la rândul lui, i-au trebuit o oră și jumătate pentru a se decide asupra mutării 112; intervale similare de gândire au fost folosite la mutările 177 și 180.

Cum spune și E. Lasker în introducerea cărții sale, trebuie o rezistență fizică deosebită pentru a fi un mare jucător (profesionist) de GO...
Gheorghe Păun

Comentarii

Intră în discuție

Pentru a lăsa un comentariu este necesar să te autentifici.

Autentificare cu Google