DESCHIDERI ŞI JOSEKI-URI MODERNE

DESCHIDERI ŞI JOSEKI-URI MODERNE
Titlul anterior numește, de fapt, o carte (în două volume) de Sakata Eio („Modern Joseki and Fuseki”), apărută în 1968 și retipărită în 1983 sub îngrijirea editurii Dietmar Hartung (Arndtstr. 13, Berlin 61).

Semnalez acest lucru, deoarece el reprezintă un moment semnificativ în evoluția Go-ului: cărțile de specialitate au devenit atât de căutate în Europa, încât nu numai că se scriu asemenea lucruri și pe „bătrânul continent", dar se și retipăresc și distribuie de aici cărți japoneze.

De altfel, în numărul din 15 martie 1986 am prezentat şi o altă carte, tot de Sakata Eio - „The Middle Game of GO” - și ea apărută într-o nouă ediție la Dietmar Hartung (continuând ca problematică - inclusiv partidele discutate - cartea de deschideri, ceea ce, de fapt, şi motivează rândurile de față, sugerate de mai mulți cititori care ne-au cerut acest lucru).

Cum spuneam, cartea „Modern Joseki and Fuseki” are două volume: primul se ocupă de deschideri paralele, iar cei de-al doilea mai ales de deschideri diagonale.

Sunt avute în vedere ,,scheme de joc” fundamentale, unele clasice, altele recente, cu zeci de variante pentru fiecare, cu joseki-urile care apar cel mai frecvent, de obicei plecând de la partide reale, jucate de autor (să nu uităm că Sakata Eio, ani în șir Honinbo, Meijin sau Judan, adesea deținând mai multe titluri deodată, este considerat unul dintre cei mai mari jucători de GO ai acestui secol).

Pentru a ne face o idee despre nivelul (și utilitatea) cărții, să urmărim un început de capitol, desigur fără a putea intra în amănunte.
Iată, capitolul 10 se ocupă de „deschiderea Shusaku” (Honinbo Shusaku a fost un înnoitor în domeniu: „...Introducerea acestui fuseki a marcat începutul și a format baza studierii deschiderilor moderne, pag. 217).

Diagrama 1 prezintă primele 10 mutări ale unei asemenea deschideri. Observați cele trei mutări komoku (în puncte 3 x 4) în spirală ale negrului. După mutarea a cincea, albul are de ales între punctele E3, Q5 și R5 pentru a ataca. Tradițional se alege R5 (ca în diagramă) sau Q5, după care, tot tradițional, se joacă mutarea kosumi (în diagonală) negru 7.

Aceasta este chiar numită mutarea lui Shusaku și este apreciată drept „una dintre cele mai profunde mutări jucate vreodată” (pag. 218). Ideea ei este limitarea posibilităților albului în colțul din dreapta-sus, creând în același timp influență pe partea dreaptă,

În ultimul timp, și cu precădere în partidele în care se acordă komi, negrul nu mai joacă astfel, preferând să se dezvolte mai repede (în dia. 1 poziția este relativ egală considerând și komi-ul). Ceea ce nu înseamnă că mutarea nu este importantă: imaginați-vă o piesă albă aici și veți vedea diferența.
Iar dacă albul nu răspunde în 8, atunci negrul se poate extinde pe această latură, eventual poate și „acoperi" piesa albă din P17, jucând la O16.
Dacă negrul nu joacă în Q15 ca răspuns la R5, ci face un nou shimari (în E4, de exemplu), atunci se intră într-un joseki celebru (mutările 1 - 15 din dia. 2), cu urmări dezavantajoase pentru negru (mutările 16 - 25 din dia. 2), ceea ce din nou arată importanța mutării lui Shusaku (și mai arată cum o slăbiciune într-o parte a tablei poate fi exploatată pornind o acțiune dintr-un colț îndepărtat - una dintre marile surse de frumusețe și dificultate ale GO-ului).

Pe de altă parte, după extinderea la R10 (eventual chiar la R11) a albului în dia. 1, negrul poate juca în sente la P4, forțându-l pe alb să se apere (la Q7).
Și așa mai departe douăzeci și ceva de pagini...

Bineînțeles, în partida reală (Sakata alb, Hashimoto Utaro negru, komi 4,5 puncte, în partida 7 din turneul pentru titlul Honinbo 1951) nu s-a mers prea departe cu formula clasică („profesioniștilor le place să inoveze”, pag. 227).
Iată primele 21 de mutări Dia. 3): 1. n R16; 2. a D17; 3. n Q3; 4. a P17; 5. n C4; 6. a Q5; 7. n Q15; 8. a R3; 9. n R10; 10. a E3; 11. n C15; 12. a D12; 13. n D14; 14. a C16; 15. n B16; 16. a B17; 17. n D16; 18. a C17; 19. n E18: 20. a F17; 21. n O16, după care jocul a intrat în faza de mijloc.


Gheorghe Păun