PAȘI SPRE MĂIESTRIE ÎN GO - 5
Bucuresti, 1987
PAȘI SPRE MĂIESTRIE ÎN GO - 5
Să continuăm manevra începută data trecută.
Prob. 6 - Fig. 1 (după dorința albului). Negrul nu rezistă tentației de a tăia cu 1. Continuarea inevitabilă cuprinde shibori-ul numit „turnul de piatră” (4 și 7 la +, 5 la -) și capturarea cu 9 a celor patru pietre albe. Cu toate acestea, albul invadează cu 10 și pietrele negre de jos sunt pe punctul de a pluti. Chiar dacă se poate spune că negrul a realizat ceva, lucrurile au evoluat după dorința albului și nu există motive de nemulțumire pentru acesta. În loc să taie cu Negru 1...
Prob. 6 - Fig. 2 (puternic)... negrul face kosumi cu 1 și reușește legătura între grupuri, aceasta fiind o replică neașteptat de puternică. La Alb 2 negrul ia cu 3, la sacrificiul Alb 4 în + capturează din nou cu Negru 5, iar în - după Alb 6 lasă lucrurile în suspensie și joacă Negru 7. Chiar dacă albul ia cele trei pietre negre, nu are încă doi ochi în mod cert. În loc de 7, poate că negrul ar dori să definitiveze situația, conectând cele trei piese negre, la care ar urma Alb A, dar deoarece există posibilitatea să intre în damezumari, este mai bine să se abțină.
Problema 7 (folosirea joseki-urilor interzisă). Albul la mutare. Sunt cazuri când o mutare corectă pe plan local și normală, judecată din punctul de vedere al situației generale devine îndoielnică. Și invers, există și mutări slabe pe plan local, dar corecte din punctul de vedere al ansamblului. Alb 1 kakari din direcția anormală este un bun exemplu în acest sens.
Deoarece negrul are la dispoziție amenințările din A și B dacă albul va juca, să zicem, în C, negrul va răspunde în D și își va construi pe latura inferioară un teritoriu întins. Iar dacă albul va ataca înalt în D, negrul va riposta în E și rezultatul este același.
Ca urmare, atacul Alb 1 a fost decizia corectă. Negrul a atacat cu hasami-ul 2, încercând să pună în valoare influența grupului său masiv. Cum credeți că va ieși albul din această situație? Dacă va alege un salt banal în F, șansele sale vor fi minime după răspunsul Negru E, iar calea îi va fi presărată cu dificultăți.
Este necesar aici un tesuji pentru eschivarea atacului. Care?
Traducere si adaptare de Flavius FLOREA după Masao Kato „Tesuji pentru 1 kyu”