GO, SAMURAI, GHEIȘE...

GO, SAMURAI, GHEIȘE...
Considerat el însuși în egală măsură sport și artă, GO-ul este, firesc, o prezență frecventă în literatura orientală. Firesc, zic, ținând seama că acest super-joc, cel mai vechi dintre jocurile logice cunoscute, dar de o modernitate irezistibilă, ocupă un loc bine conturat în cultura Chinei antice, a Japoniei medievale, a întregii Asii răsăritene în ultimele secole.
Ajunge să menționăm romanul Meijin, de Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1968, un roman dedicat în întregime unei partide de GO, tensiunii jocului propriu-zis, descris mutare cu mutare, și a relațiilor dintre partenerii de întrecere, prietenii și familiile acestora, veritabil poem în proză despre viață, moarte, destin, timp, sens.

Deosebit de solicitat este însă GO-ul ca motiv pentru pictură și gravură, pentru artele plastice în general. Acționează probabil aici, pe de o parte, împletirea istoriei jocului cu istoria propriu-zisă a Japoniei (și Chinei), fiind nenumărate povestioarele cu samurai, generali, shoguni, gheișe, jucând GO, urmărind partide de GO, tranșând conflicte armate cu ajutorul jocului sau, dimpotrivă, scoțând sabia atunci când lupta celor 361 de piese albe și negre depășea limitele regulamentului; pe de altă parte, jocul însuși trebuie să fi fost o atracție în sine pentru plasticieni, rafinamentul echipamentului - măsuța caroiată, cu picioare rotunde, colorată într-un anume fel, șlefuită într-un anume fel, decorată eventual într-un anume fel, și pietrele lenticulare, lucioase, dar nu prea tare, fără „forma”, pete de culoare care nu atrag atenția prin nici un amănunt, ci se individualizează ca atomi fără „structura” și fără individualitate - și armonia partidelor, în desfășurarea cărora criteriile estetice se împletesc cu cele strategice și tactice (cel puțin în jocul marilor campioni).

Imaginile alăturate sunt tipice pentru aparițiile GO-ului în plastica japoneză. Gheișe, samurai, generali. Privind tabla de GO, coexistând cu ea, folosind-o ca armă. Samuraii s-au pierdut în istorie, generalii și gheișele (în forma tradițională) de asemenea. Au rămas aceste picturi, specifice unei spiritualități și unor stiluri aparte, exotice, mai greu de „înțeles” pentru noi, dar fascinante prin minuția și rafinamentul lor, prin armonia detaliilor, culorilor, gesturilor, prin anecdotica implicată. Și a rămas GO-ul.
Gheorghe Păun

Portretul unui general din secolul al 14-lea, așezat în fața tablei de GO, căutându-și inspirația în desfășurarea unei partide. Pictura datează din jurul anului 1850 și aparține lui Utagawa Kuniyoshi, ultimul mare reprezentant al școlii ukiyoe.

Un tablou de Osai Fusatane, datând din 1881, intitulat „Portret al lumii trecătoare în plină înflorire” și reprezentând o cunoscută gheișă a timpului. Poemul caligrafiat în partea dreaptă spune: „O, dacă as putea să fug din această lume a durerii și să devin o floare între degetele iubitului meu!"

Episoade din cariera unui faimos samurai din secolul al 12-lea, Sato Tadanobu, care, se zice, ar fi făcut cu succes față mai multor adversari, folosind o masă de GO drept armă.
Ambele tablouri aparțin tot lui U. Kuniyoshi.