ÎNVINGÂNDU-L PE MEIJIN

ÎNVINGÂNDU-L PE MEIJIN
Despre cartea Lecții în fundamentele GO-ului, de T. Kageyama (The Ishi Press, Tokyo, 1978), a mai fost vorba în această rubrică.

Iată însă o partidă, reprodusă în finalul cărții, împreună cu detaliate și savuroase comentarii.
Ea a avut loc în anul 1965, în Turneul Kodansha*, între Rin Kaiho, deținător al titlului Meijin în acel moment și, desigur, Kageyama 6 dan atunci.

„Nu mă puteam măsura cu Meijinul nici în pricepere, nici în rezistență, nici în spirit de luptă. Singurul lucru în care puteam să-l concurez era în a ghici corect par-impar, pentru a vedea cine joacă cu albele și cine cu negrele. Am decis deci să pariez totul pe această ghicire și mi-am petrecut zilele și nopțile lucrând febril la deschideri pentru negru. Asta era șansa mea unică. Dacă aș fi primit albele, ar fi trebuit să cedez.”

Kageyama a avut noroc, a ghicit corect, a jucat cu negrele și a câștigat, realizând una dintre marile performanțe al carierei sale.

Primele 199 de mutări sunt indicate în diagramele alăturate.
Bineînțeles, nu voi relua decât câteva dintre comentariile lui Kageyama (care nu se referă numai la planurile sale de joc, la riscurile unor mutări, la mutările bune sau mai puțin bune ale sale sau ale adversarului, ci și la gândurile care-l stăpâneau, la psihologia jocului - necesitatea de a nu lăsa să se vadă că se bucură că are negrele, că are un plan anume, că speră să învingă, avertizându-l astfel pe mai bine cotatul Rin etc. etc.).

Negru 31 a fost invenția lui Kageyama, făcând posibilă mutarea ideală 33. Dacă, după 34, negrul s-ar fi apărat pe partea dreaptă, putea să piardă inițiativa, de aceea a jucat 35, lăsând albului șansa invaziei la 36. „Nu poți juca GO dacă te temi de invazii! Negru 37 a fost un răspuns automat. De gândit vom începe după aceea.”

Alb 38 a fost o eroare, cu gândul la scara care avea se declanșeze; era mai bine dacă se juca deasupra lui 36 (ar fi urmat negru 38 și alb 42). Alb 46 rezolvă problema scării, dar negru 47 compromite această mutare („taie când poți să tai, nu amenința doar”, spune un proverb).

Negru 49 este „o mutare absolută”, 50 se apără ferm, 51 mărește profitul, Alb 52 nu poate fi omisă, altfel negrul atacă aici. Negrul are acum șansa ocupării ultimului punct mare, 53. Alb 64 și 66 pot părea nepotrivite („amatorilor”), dar a intra mai adânc provoacă un atac masiv, a nu face nimic aici va lăsa negrului posibilitatea unei extinderi mari în dreapta lui 64.

Negru 73 construiește și atacă în același timp, 75 previne legătura cu piesele de sus. „Totul mergea bine. Până atunci urmasem strategia de a mă comporta ca și când nu aveam nici o șansă să înving, jucând cât se poate de repede, dar, având inițiativa, am decis că am șanse mari și, de pe la mutarea 77 înainte, am intrat în ritm și am jucat mai agresiv.” Alb 80 „arată auto-încrederea Meijinului” - o mutare mult prea „înceată”.

După negru 83 ar fi trebuit să urmeze mutarea obișnuită la C18, pentru a intra într-o schemă simplă de final, dar „așa ceva nu se face împotriva unui Meijin. Hotărât să-mi arăt curajul și să nu întorc spatele, am tăiat încrucișat cu 83 și 85”. Negru 95 părea un puternic atac de ko, dar alb 96 putea să transforme această mutare în mutarea pierzătoare a negrului. Și așa mai departe (zece diagrame, douăsprezece pagini de carte).

Cititorul este rugat să retrăiască pe cont propriu „evenimentele” partidei (91, 94, 97, 100, 106, 109, 112, 115, 120, 129, 132, 135, 138, 141, 144, 147, 164, 167 și 181 capturează în ko). De reținut importanta decizie de a nu răspunde la alb 168, rezolvând astfel conflictul pe latura de sus; ideea era că grupul negru din colțul din dreapta-sus nu putea fi capturat necondiționat. Și așa s-a întâmplat.
În cele din urmă, Meijinul a cedat...
Gheorghe Păun
*Turneul primului ministru