O PARTIDĂ DE LA C. M. 13 (Imamura vs Schlemper)
Bucuresti, 1992
O PARTIDĂ DE LA CEL DE-AL 13-LEA CAMPIONAT MONDIAL
Era in runda a opta, ultima. Imamura Fumiaki, 7 dan, reprezentantul Japoniei, avea 7 puncte, din tot atâtea posibile, și părea a se îndrepta spre prima poziție a podiumului fără a pierde vreo partidă.
Cu șase puncte, îl urmau Hsia Hsien Yu, 7 dan, Taiwan, și Ronald Schlemper, 6 dan, Olanda. Imamura îl întâlnise pe Hsia, în runda a șasea (și câștigase), cu Schlemper nu jucase încă. A trebuit s-o facă în ultima rundă, în timp ce Hsia juca cu reprezentantul (de fapt, reprezentanta) Hong Kong-ului, Kan Ying, 6 dan.
Partida lor s-a încheiat relativ repede, cu victoria lui Hsia, care-l egala astfel pe Imamura. Hsia îl învinsese pe Schlemper în runda a cincea.
Pentru a închide cercul și pentru a încurca bine calculele, ar fi trebuit ca Imamura să piardă la Schlemper. Și chiar așa s-a și întâmplat, într-o partidă care a durat foarte mult (223 de mutări, cu ambii jucători în byo-yomi); o singură partidă a durat mai mult, cea dintre Robert Mateescu, 4 dan, campionul nostru, și Eduardo Lopes Herrero, 5 dan, Argentina, care a fost ultima care s-a încheiat (cu victoria jucătorului român).
Partida dintre Imamura (cu albele) și Schlemper (cu negrele) este redată în diagrama alăturată. Rezultatul: negrul câștigă cu o jumătate de punct! Imamura a ocupat totuși locul întâi, Hsia s-a clasat al doilea și Schlemper al treilea. Echitabil, putem zice. (La egalitate de puncte, departajarea s-a făcut pe baza SOS = suma punctelor adversarilor întâlniți în concurs.)
Gheorghe Păun