III. REGULILE DE JOC

III. REGULILE DE JOC
SĂ MAI ZĂBOVIM câteva momente asupra echipamentului de joc. Rafinamentele referitoare la acesta, decantate în milenii de subtilitate orientală, sunt impresionante. Iată: tabla regulamentară este de 41,5 cm pe 44,5 cm, diferența de trei centimetri având scopul evitării monotoniei pătratelor perfecte; piesele, de aproximativ doi centimetri în diametru, sunt de forma unor discuri plate și se manevrează ținându-le între degetul arătător și cel mijlociu, pe unghia arătătorului...; ele nu se așază oricum pe tablă, ci în așa fel încât sa face un „clic” distinct, clar (cu cât tabla este mai groasă și piesele mai grele, cu atât sunetul este mai plăcut - tablele uzuale sunt realizate din lemn masiv și au 17 cm grosime)...

Sfaturile anterioare (mai este cineva indiferent la frumusețea GO-ului?) aparțin lui K. Iwamoto (op. Cit., pag.4) și tot din lucrarea acestuia vom prezenta și regulile jocului.

Regulamentul care urmează, prezentat sec și, desigur, neinteligibil, dar pe care îl vom discuta apoi în amănunțime, este cel valabil în aproape toate țările (mici deosebiri privind modul de numărare a punctelor sunt adoptate în China). După cum ne informează K Iwamoto mai există câteva reguli extrem de rar implicate, deci neinteresante pentru primii pași în GO.
1. Un jucător folosește piese negre, celălalt albe. La începutul partidei tabla este goală.
2. Negrul joacă primul, apoi jucătorii trec pe rând la joc. „Un rând” constă din plasarea unei piese într-o intersecție a tablei. Într-o partidă cu handicap, primul rând al negrului constă în plasarea a două, trei, până la nouă piese, în punctele marcate ale tablei (diagrama 1).
3. Un jucător poate să sară peste rândul său (lăsându-l deci pe adversar să joace de două ori la rând), spunând "pas".
4. Obiectivul jocului este de a face teritoriu (puncte vacante înconjurate). Câștigătorul este jucătorul care are teritoriul cel mai mare la sfârșitul jocului. Daca amândoi au același număr de puncte, jocul se încheie remiză.
5. O piesă (sau un grup de piese de aceeași culoare) este capturată și îndepărtată de pe tablă atunci când toate punctele adiacente ei sunt ocupate de piese inamice.
6. Pentru fiecare piesă capturată se scade un punct din teritoriul adversarului.
7. În ko nu se poate receptura imediat.
8. Sinuciderea este interzisă; un jucător nu-și poate captura piesele proprii.
9. O partidă se termină prin înțelegerea jucătorilor, atunci când nici un jucător nu mai poate câștiga teritoriu sau prizonieri.
10. Piesele care nu pot evita capturarea sunt îndepărtate în final de pe tablă și considerate prizonieri.
11. În seki nu se numără nici un punct.
12. La sfârșitul jocului, ko-urile trebuie conectate (pozițiile seki fac excepție).

Aproape toate aceste reguli au fost implicate în mini jocul demonstrativ de data trecută (a lipsit atunci o poziție seki; se citește seh key). Regulile 1, 2, 3 și 6 nu cer nici o explicație, cu excepția noțiunii de handicap și a loculul unde se plasează piesele inițiale ale negrului).

Așa cum spuneam data trecute, jucătorii de GO sunt clasificați pe trepte, de la 35-kyu la 1-kyu și apoi de la 1-dan (numit și shodan) la 9-dan.
De regulă, diferența de putere de joc între două niveluri este mare, de aceea jucătorul de tărie inferioară primește atâtea piese handicap la începutul jocului cât este diferența de niveluri. Totdeauna jucătorul mai slab joacă primul.
Dacă diferența este de nivel (1 dan sau 1 kyu), nu se dă nici o piesă handicap, ci jucătorul de tărie inferioară primește piesele negre (și joacă primul). Dacă de exemplu, un jucător de nivel 7-dan întâlnește un jucător de nivel 2-dan, acesta din urmă primește piesele negre și joacă de la început 5 piese. La fel se procedează între jucători de nivel kyu. Numărul maxim de piese handicap este 9 și ele se așază obligatoriu în una din pozițiile din diagramele 2-9. Despre celelalte reguli în numărul viitor.

GHEORGHE PĂUN