VIII – ALTE CÂTEVA ELEMENTE DE TACTICĂ

VIII – ALTE CÂTEVA ELEMENTE DE TACTICĂ
În primul rând, atenție la jocul la marginea tablei. O piesă plasată într-un colț nu poate scăpa de capturare, ca de altfel și orice grup de piese care încearcă sa scape „fugind” pe ultima linie (diagrama 1): urmărirea se va încheia în colțul tablei cu încercuirea completă. Evident, dacă cele două șiruri de piese întâlnesc în drumul lor piese de culoarea atacată, atunci lucrurile se pot schimba. În situația din diagrama 1, negrul trebuie să abandoneze lupta cât mai la început, îndreptându-se spre alte obiective.

Deoarece la margine se joacă târziu (și cu grijă), apar adesea situații ca aceea din diagrama 2, în care teritoriul albului nu a fost închis complet. Negrul poate încerca să diminueze câștigul albului jucând ca în diagrama 3. Dacă albul omite acum să joace în punctul "a", „legându-și” piesele, atunci negrul „taie” ca în diagrama 4, micșorându-i serios punctajul în acest colț. Albul poate însă opri invazia negrului, provocând un ko, ca în diagrama 5.

Nici linia a doua de la margine nu este prea atractivă: pe de o parte, ea este totuși prea apropiată de prima linie și de pericolele ei, pe de altă parte, eventualul teritoriu care se poate forma jucând astfel este destul de mic.

Linia a treia este mult mai sigură și mai „productivă”. Jucând însă prea departe de margine, se lasă loc pentru invazii adverse în spațiul respectiv, ceea ce iarăși este neplăcut.

Din cele de mai sus să reținem ideea legăturilor și a tăieturilor. Numai piesele vecine pe o latură a unui pătrat al tablei se apără unele pe altele. Separarea a două piese așezate pe diagonală (diagrama 6) este o armă tactică ce ține de fundamentele GO-ului (T. Kageyama): „Tăiați atunci când puteți tăia” și „legați-vă piesele atunci când puteți, nu riscați să vă fie separate printr-o tăietură a adversarului”.

Legarea a două grupe de piese nu trebuie neapărat făcută solid: negrul își poate asigura piesele din diagrama anterioară, nu numai jucând în punctul 1, ci și ca în diagrama 7 (dacă taie, albul pune o piesă în atari). O asemenea legătură este mai puțin solidă (poate fi atacată în două mutări), dar adesea este de preferat, deoarece împinge cu un pas mai departe influența negrului în direcția respectivă.

Urgența și importanța unei tăieturi pot de multe ori cere sacrificarea uneia sau mai multor piese. De altfel, sacrificii sunt utile în multe alte situații. De pildă, dacă în diagrama 8 negrul apucă să lege în punctul "a", atunci poziția lui se întărește considerabil. Dacă albul poate însă juca în acest punct, atunci el reușește chiar să elimine cele trei piese negre alăturate (diagrama 9).
Într-adevăr, după ce negrul capturează cu mutarea 2, cele patru piese negre sunt în atari și albul le poate captura jucând din nou în punctul "a".

Ultimul exemplu trimite și la o altă clasă de procedee de captură, și anume cele constând în forțarea adversarului de a-și forma ochi falși ca ultime libertăți ale unor grupuri de piese. Reamintiți-vă importanta ochilor falși/reali și din episoadele anterioare.

Ar mai putea fi spuse multe lucruri despre tactica GO-ului (și mult mai multe despre strategia lui). Așa cum ne previne și T. Kageyama, nu trebuie însă să reținem pe de rost scheme fixe, rețete, nu trebuie să ne intereseze unde joacă profesioniștii (în general, jucătorii de mare clasă), ci trebuie să încercăm să înțelegem de ce joacă ei acolo și nu în altă parte.
Pentru aceasta, cel mai bine este să-i ascultăm chiar pe maeștri (din numeroasele cărți pe care ei le-au scris).
De aceea, vom încheia aici „capitolul tactic”, adăugând numai câteva sfaturi generale, superbe și banale pe alocuri (tocmai de aceea....), dar care, devenind a doua natură a jucătorului de GO, îl poate scuti de numeroase necazuri: nu jucați niciodată la întâmplare; orice mutare trebuie să aibă un scop; nu apărați piese care nu mai au nici o șansă de a fi salvate; teritoriile nu trebuie să fie nici prea mici, dar nici prea mari (deci greu de apărat); pentru a opri extinderea adversarului într-un teren liber, nu este bine să se joace imediat lângă piesele acestuia, invitându-l astfel să ne atace,. ci la 1-2 puncte depărtare; cel mai eficient mod de a apăra un grup de piese este legarea lui de un alt grup, mai sigur sau având deja ochi.
Dar, abordând unele dintre aceste principii am și făcut un pas spre strategia GO-ului. Subiectul merita însă o discuție separată.

În încheiere, iată rezolvarea problemei de data trecută. Soluția este alb 1 din diagrama 10, împiedicându-l astfel pe negru să mai formeze ochi. Jucând ulterior în "a" (sau în "c"), albul îl obligă pe negru să joace în "b". Continuând să ocupe punctele "f", "c", "g", "d", în această ordine, albul poate captura piesele negre.
Dacă negrul capturează piese albe, atunci sau se ajunge în poziția „patru peste colț”, cunoscută ca „moartă”, sau se obține o altă dispunere a celor 4-5 libertăți interioare, pe care albul o poate ataca după schemele prezentate data trecută (punctul 1 rămâne mereu punct vital).
Câștigătorii concursului nostru vor fi anunțați luna viitoare.

GHEORGHE PĂUN