XXII - O partidă comentată (Mu - Miura)
Bucuresti, 1984
XXII - O partidă comentată (Mu - Miura)
Al patrulea campionat mondial de amatori, Tokio, 16-20 martie 1982, a fost câștigat de Ta-yuan Tsao, un jucător din R.P. Chineză, de numai 19 ani. În finală el l-a învins (cu negrele) pe compatriotul său Chin-hua Yang (care a cedat după 139 de mutări, în poziția din diagramă).
Un an mai târziu, la al cincilea campionat de acest gen, învingător a fost tot un jucător din R.P. Chineză și tot impresionant de tânăr: 18 ani! Voi prezenta în continuare partida finală câștigată de tânărul chinez (pe nume Xiaochun Ma, tărie de joc 7-dan profesionist deși Ma este amator) cu albele, în fața jucătorului japonez Hiroshi Miura (la 12 februarie 1983, la Osaka).
Voi indica mutările prin coordonate: 9-Q8 înseamnă „mutarea a noua a partidei – deci a negrului, fiind impară – a fost făcută la Q8.”
Cititorul este rugat să reconstituie pe tablă desfășurarea partidei.
De la început, negrul pornește avansat: 1-Q16, 2-D17, 3-Q3, 4-C3, 5-F4, 6-D6,7-K4, 8-Q5, 9-Q8. Cu mutările 10, 12, 14 albul îl împinge însă spre margine (10-O5, 11-O3, 12 R3, 13-R2, 14-M5, 15-M3), apoi se extinde spre centru cu 16-N8, mutare în același timp de atac împotriva piesei negre 9-Q8. După negru 17-Q11, albul continuă agresiv în colțul din dreapta-sus (18-O17, 19-Q14, 20-Q18, 21- R17, 22-L17), deși era de așteptat să se întărească în partea stângă a tablei.
Este acum rândul negrului să atace și, după un scurt duel în colțul din stânga-sus, el își stabilește o bază aici (23-C14, 24-D11, 25-C17, 26-C16, 27-D16, 28-B17, 29-C18, 30-D15, 31-E16, 32-C15, 33-B18).
A urmat alb 34-F6, o mutare totuși prea depărtată, și negrul profită imediat invadând cu 35-C8. Alb 36-C10, negru 37-C5 și apoi alb 38-E4 îi taie negrului legătura cu exteriorul (39-C6, 40-D7), ceea ce îl determină pe negru să-și lărgească spațiul pentru a supraviețui aici și pentru a pregăti un atac asupra pieselor albe alăturate (41-B3, 42-B2, 43-B4); albul se apără cu 44-F3.
Încercarea de a-și lărgi spațiul și în sus cu 45-B9 este oprită prompt de alb (46-B10) care apoi chiar împinge cu o linie mai jos spațiul liber al negrului (47-D8, 48-A9, 49-A8, 50-C9, 51-B8), apoi schițează o rețea cu mutarea 52-F9 pentru a tăia orice posibilitate a negrului de a evada spre centru.
În replică, negrul face mutarea 53-A6, de apărare, asigurând viața pieselor sale. Cu aceasta, invazia negrului este terminată, ea a reușit, moyo-ul alb schițat aici nu_ mai există (în schimb, albul are o influență considerabilă spre centru).
Plecat în sente, albul face o mutare mare cu 54-G16, iar negrul răspunde slab cu 55-F15 (care jucată în E15 l-ar fi obligat pe alb să răspundă în D14, după care negrul se putea întări și mai mult la E14, pregătind o pătrundere spre centru, unde albul este din ce în ce mai puternic).
Secvența 56-E18, 57-F18, 58-F17, 59-E17, 60-G18 se încheie în favoarea albului, care își stabilește ferm granița din partea aceasta.
Negrul atacă în continuare în colțul din stânga-sus, dar în duelul care urmează pierde substanțial: 61-D14, 62-B14, 63-B13, 64-B15, 65-C12, 66-A16, 67-A18, 68-E14, 69-E15, 70-D13, 71-C13, 72-D12, 73-A17, 74-C11, 75-F14, 76-E13, 77-B16, 78-B12, 79-A15.
Cu 80-A13 albul capturează, compensând pierderea suferită în urma invaziei începută de negru la mutarea 35. Observați cum albul nu răspunde la mutarea 81-D18 a negrului capturând la F18, ci își consolidează colțul din stânga-jos cu 82-R4, mutare la care negrul răspunde din nou prea pasiv (83-S2); un atac de deasupra ar fi consolidat teritoriul negru, deocamdată prea slab, vulnerabil la atacuri din interior. Care atac a și început cu mutarea 84-R10.
Următoarele mutări sunt normale, negrul încercând să țină piesele albe separate, iar albul încercând să formeze ochi (85-Q11, 86-R9, 87- R8, 88-S8, 89-S7, 90-S9, 91-P7, 92-S6, 93-T7, 94-S13, 95-R13, 96-R12, 97-Q12, 98-S11, punct vital, 99-S14, 100-T10, 101-T13, 102-S12).
De notat cum negru 91-P7 previne separarea pieselor 87- R8, 89-S7, atacând în același timp piesele albe de jos.
Albul încheie cu succes invazia și moyo-ul negru este consumat. Avantajul albului este vizibil, teritoriul său de sus contrabalansând-ul pe cel al negrului de jos, în timp ce spre centru-jos albul are deja o serie de piese bine plasate, care-i pot aduce fie puncte, fie posibilitatea de a diminua moyo-ul negru de jos.
Negru pornește însă o invazie în partea de sus (103-M17, 104-M18, 105-H17, 106-P15, 107-P17, 108-M16, 109-G17, 110-F19; observați schimburile 105-106, 107-108, 109-110, cu precizia și subtilitatea lor deosebită).
Urmează 111-J17, 112-K18, 113-H19, 114-H15, 115-F16. Negrul a câștigat o parte din zona de sus, dar alb 116-H3 preia din nou inițiativa (Iată cum se confirma faptul ca o partidă de GO face cât cinci partide de șah: s-au disputat deja patru lupte locale de mare importanță.).
Urmează din nou câteva schimburi de lovituri spectaculoase (117-J3, 118-J2, 119-E3, 120-D4, 121-G3, 122-K3), apoi un ko foarte important, de care depinde a cui va fi zona de jos a tablei (123-H4, 124-J4, 125-J5, 126-L4, 127-J3, 128-C7, 129-B7, 130-J4, 131-K5).
Mutările 132-L3 (133-J3) și 134-H2 ale albului îi asigură acestuia comunicarea cu piesele vii din dreapta-jos și astfel moyo-ul negru este consumat. A urmat 135-F2, 136-G5, 137-G4, apoi albul se întărește în colț cu 138-D2, asigurându-și un ochi și limitând spațiul negrului; acesta trebuie să se grăbească să-și apere grupul de aici sau să-l lege de grupul viabil din stânga.
Negru 139-G7 avea însă mai mari șanse dacă se orienta ferm spre centru, sprijinindu-se pe tăria grupului negru din dreapta. Alb 140-F7 (141-G8), 142-J7 (143-K7), 144-K8 (145-L7) 146-J9 opresc însă înaintarea spre centru și împiedică formarea de ochi (147-F8).
Alb 148-E8 (149-E9), 150-E7 împiedică apoi legătura cu piesele de pe stânga, pregătind în același timp un nou ochi pentru alb.
Negrul se grăbește să-l falsifice, 151-D5, 152-E5, 153-F5, 154-G6, 155-H6, dar albul se întărește și în colț pregătindu-și în același timp legătura cu piesele din stânga, prin piesa 148-E8. Urmează 156-D9, 157-E10, 158-E2, 159-H7, 160-F10, 161-N7, 162-O7; negrul încearcă să scape spre dreapta, dar greșește mutarea 163-M8, mult mai utilă în punctul O8 (separă piesele albe, cu șanse mai rapide de a realiza legătura).
Urmează un nou duel local 164-N6, 165-M10, 166-N2, 167-M2, 168-N3, 169-N4, 170-O2, 171-P2, 172-O4, 173-P3, 174-M4, 175-O1, 176-N5, 177-N1, în care albul abandonează aparent trei piese, propunând un ko, pe care negrul nu-l acoperă însă, după care revine la întărirea centrului: 178-H10, 179-H5, 180-E8, 181-N9, 182-O8, 183-P8, 184-O9, 185-O10, 186-R6, 187-P18, 188-O18, 189-P19, 190-N11, 191- N10, 192-L9, 193-M9, 194-R15, 195-R14, 196-Q15, 197-S16, 198-P16, 199-Q17, 200-R7.
Observați mutările kikashi 190-N11, 192-L9. Negrul și-a salvat piesele din mijlocul părții de jos, ceea ce este un succes, dar singurul său teritoriu mare este cel din colțul din dreapta-sus...
Pe care albul îl diminuează cu mutările imparabile 194-R15, 196-Q15, 198-P16, apoi cu 200-R7 capturează două piese negre, asigurându-și și aici un mic teritoriu – amintiți-vă, acolo unde negrul avea la început un moyo impresionant.
În finalul partidei, albul a învins cu 7,5 puncte (dintre care 5,5 asigurate prin komi).
GHEORGHE PĂUN
P.S. La Clubul C.F.R., strada Sindicatelor Unite nr. 1-3, din Sibiu a luat ființă un cerc de GO condus de ing. Radu Gârbacea. Ședințele au loc săptămânal, joi la ora 18.
La mai vechile cercuri de GO de pe lângă Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” – Bacău și Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” – București, s-au încheiat de curând primele campionate interne; campionul bucureștean se numește Mihai Bâscă, cel băcăuan Mirel Rusu. Felicitări tuturor!