Partide cu handicap foarte mare (II)

EXEMPLUL din articolul precedent a ilustrat o categorie de erori grave care duc la pierderea unei partide cu handicap foarte mare. Am subliniat că pierderea unor grupuri mari este, de regulă, rezultatul unor greșeli repetate sau, exprimat mai exact, pentru grupul pierdut au existat de mai multe ori șanse reale de salvare, dar jucătorul cu piesele negre a omis în repetate rânduri să facă mutările corecte de apărare.

O altă greșeală gravă într-o partidă cu handicap foarte mare este cedarea unui teritoriu întins adversarului într-o regiune a tablei care a fost inițial sfera de influență a negrului, o pierdere ce decide de multe ori soarta partidei.

În diagramă se arată o secvență de mutări dintr-o partidă cu 9 pietre avantaj (mutarea alb 1 până la alb 67), prin care negrul pierde toată marginea dreaptă a tablei și implicit partida, după ce la început a reușit să facă față destul de bine la atacurile albului în cealaltă jumătate a tablei. A pierdut colțul din dreapta jos, dar și-a asigurat o compensație mai mult decât suficientă pe marginea de jos. Celelalte grupuri negre pe partea stângă sunt sigure, deși cu puține puncte, dar nici albul nu a reușit să facă teritoriu în această parte a tablei și a rămas chiar cu un grup fără doi ochi (în jurul punctului C7). Partida nu trebuia să-i scape negrului, dacă ar fi evitat pierderile mari în jumătatea dreaptă a tablei.

În această situație negrul se vede confruntat cu atacul alb 1. Secvența din partidă până la mutarea 22 permite albului să-și construiască o poziție puternică în colțul din dreapta-sus și aceasta cu sente, (negrul trebuie să se apere cu 22 împotriva unei tăieturi la M15). Prin aceasta, piatra neagră de la Q10, prinsă între două formații albe puternice, a devenit foarte vulnerabilă. Ce ar fi putut face negrul pentru a evita acest rezultat defavorabil? În situații analoge, negrul trebuie să încerce să izoleze pietrele albe în colț și să mențină piatra 1 slabă, obligând-o să caute legături cu poziții albe sigure din cealaltă jumătate a tablei și, în același timp, să transforme influența asigurată de pietrele de handicap în teritoriu sigur pentru el. O mutare pe Q13 sau RI2 ca răspuns la alb 1 ar fi acționat în această direcție. Probabil albul ar fi jucat R17 în continuare și negrul ar fi reușit în acest caz să izoleze pietrele albe în colț, lăsând piatra 1 într-o situație precară. Îndată ce negrul a răspuns cu 2 (R15) din partidă, apărând colțul, el ar fi trebuit să continue consecvent tactica aleasă, asigurând colțul cu mutarea 4, prin mutări pe 19 (S15) sau 6 (P17). După atacul alb 23 (O10) apărarea negrului 24 (O9) este o nouă greșeală tactică; mai bună ar fi fost o mutare pe P8 sau Q8. Negru 26 (Q11) este în direcția greșită: se apropie de o poziție puternică a albului, fără a crea o amenințare și lasă loc acestuia să manevreze în spațiul liber din partea de jos a marginii drepte. Jocul spre poziția puternică a adversarului este o greșeală fundamentală și trebuie evitat în orice situație. În loc de 28 (J13), negrul ar fi trebuit să joace neapărat pe 29 (P9), separând pietrele albe atacatoare. Mutarea din partidă închide de fapt grupul alb din stânga-sus, dar faza nu este importantă în acest moment; partida se joacă pe marginea dreaptă și acolo nu trebuie dat albului avantajul unei mutări fără răspuns direct într-o fază de luptă strânsă.

Mutarea 30 (O18) este un exemplu tipic de mutare slabă, într-un moment decisiv al unei partide. Ea poate fi caracterizată în felul următor: este o mutare de final de partidă (mutare de yose) intercalată în mijlocul partidei și pe deasupra este o mutare gote. Ea nu contribuie la întărirea grupului negru din partea de sus a tablei, deoarece acesta este sigur, și nu exercită nici o presiune asupra grupului alb care, de asemenea, este sigur. Astfel. negrul scapă ultima ocazie de a-și salva pietrele de lângă Q10. Urmările sunt catastrofale: după mutarea 31 (O13) a albului, negrul nu mai are nici o șansă de salvare a acestor pietre, după cum arată și secvența 31 - 38 din partidă.

Mutările 38 (K18) și 40 (K19) sunt o repetare a greșelii analizate mai sus, sunt mutări yose și gote și pecetluiesc soarta partidei. Prin mutările 41 - 47 albul reușește să-și extindă teritoriul și să întărească grupul slab de pe marginea stângă. Încercările negrului de a-și scăpa pietrele încercuite (secvențele 48 - 59 și 62 - 67) se soldează cu eșecuri. Prin mutările care urmează, și care nu sunt redate în diagramă, albul reușește să-și consolideze grupul slab de pe marginea stângă și cu aceasta jocul de mijloc s-a terminat. Avantajul albului nu mai poate fi redus esențial în faza finală a partidei. Este practic imposibil pentru negru să-și salveze pietrele, rămase în teritoriul albului, de pe marginea dreaptă a tablei, chiar dacă ar alege alte mutări decât cele din partidă (secvențele 48 - 59 și 62 - 67). Partida se încheie cu o diferență de circa 20 puncte în favoarea albului.

Dr. W. SCHMIDT
Centrul de Chimie Timișoara