FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE GO 2
Bucuresti, 2001
În zilele noastre, aproximativ 50 de milioane de oameni joacă GO în Asia (12 milioane în Japonia, peste 5 milioane în China, 15 milioane în Coreea), cei mai mulți învățând jocul încă din copilărie. Variantele de joc din China și Japonia s-au omogenizat, diferențele dintre ele constând numai în modul de numărare a punctelor. Deși, o bună perioadă de timp după instaurarea comunismului în China, GO-ul a fost interzis, deschiderea spre modernism din ultimele două decenii a însemnat și reluarea cu entuziasm a jocului, jucătorii profesioniști chinezi având un statut asimilat cu al cadrelor didactice din învățământul universitar.
Primele super-meciuri dintre jucătorii profesioniști din China și Japonia au început în 1986, cu echipe de câte 9 jucători, și s-au desfășurat în sistem eliminatoriu, câștigătorul rămânând la masa de joc.
Celebru printre profesioniștii chinezi este Nie Weiping (9 Dan), care, în primele trei meciuri a reușit să întoarcă rezultatul, inițial puternic nefavorabil, până la a aduce în mod spectaculos victoria echipei sale.
La sfârșitul anului 2001, în Japonia erau șapte concursuri profesioniste de mare valoare, sponsorizate, prin intermediul Nihon Ki-in, de către cele mai renumite ziare.
Pentru promovarea GO-ului în lume, renumite trusturi de presă (Yomiura, Asahi Shimbun), canale de televiziune sau companii celebre (Fujitsu, Hitachi, JAL, NEC din Japonia; Samsung, KBS, Compania de Asigurări din Coreea; ING din China. Taipei etc.) sponsorizează fie Campionate mondiale de amatori ori profesioniști, fie diferite turnee ori cupe la care participă cei mai buni profesioniști și amatori din toată lumea.
Începând din 1979 are loc anual, în luna mai, Campionatul Mondial de Amatori. Inițial, s-a desfășurat la Tokyo, cu 30 de jucători din 15 țări (între care Republica Populară Chineză, Republica Chineză - Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, S.U.A., Olanda, Anglia), câștigat de celebrul Nie Weiping (China).
În 1982 are loc, cu ocazia celui de al IV-lea Campionat Mondial, tot la Tokyo, înființarea Federației Internaționale de GO, România numărându-se printre țările fondatoare. Delegatul nostru a fost dr. Andras Ventzel (1 Dan) din Timişoara (care a ocupat locul 23 din 32 de participanți).
Evoluția I.GO.F. este edificatoare: în 1984, la al VI-lea C.M., participă 30 de țări; în 1987, se ține primul C.M. în afara Japoniei, în R.P. Chineză, cu reprezentanți din 34 țări; în 1999, la al XXI-lea C.M., sunt prezenți reprezentanți din 54 de țări de pe toate continentele. Până în 2002, reprezentanții țărilor asiatice au fost singurii câștigători ai edițiilor C.M. (China - 13; Japonia - 6; Hong Kong - 1; Coreea de Sud - 1), datorită faptului că în aceste țări GO-ul reprezintă o tradiție, un sport național. Vârsta câștigătorilor însă a variat de la 13 ani, Chang Hao (China) în 1991, la al XII-lea C.M., până la 68 de ani, Hirata Hironori, Japonia, la al XVII-lea C.M.
Calificarea la Campionatul Mondial se face în mod diferit de la federație la federație. F.R.GO organizează un Campionat Național cu mai multe etape și câștigătorul devine automat reprezentantul țării; unele federații organizează numai un turneu cu cei mai buni jucători, iar altele au un sistem de puncte acordate la turneele interne care permit calificarea.
Cel mai bine plasat jucător european în această competiție a fost Ronald Schlemper (Olanda), pe locul 3 cu 7 victorii din 8 partide în 1991. Cel mai bine plasat român, până în 1994, era Robert Mateescu, locul 6 cu 6 victorii din 8 partide, cu victorie la Kim (Coreea) și înfrângeri numai la Hiraoka (Japonia), locul 1 și Wang (China), locul 3. Mateescu a fost al doilea european, după Schlemper, care învingea un reprezentant al Asiei. Dar în 1997 recordul este depășit, Cristian Pop ocupă locul 5 tot cu 6 victorii din 8 partide, victorie la Kan (Hong-Kong) și înfrângeri numai la Liu (China), locul 1 și Mun (R.P.D. Coreeană), locul 3.