Alternative

Alternative

Robert MATEESCU

Există două momente esențiale în viața jucătorului de GO: înfrângerea și victoria. Acestea se succed continuu și pot fi urmărite la scări din ce în ce mai detaliate: de la rezumatul unui concurs, al unei partide, până la rezumatul oricărei confruntări locale ce se petrece pe tabla de GO în timpul jocului.
Dacă este percepută în mod pozitiv, înfrângerea cred că poate avea rezultate benefice. Orice jucător știe din proprie experiență cum reacționează în timpul unei partide dacă își dă seama că a greșit, sau dacă este într-o situație nefavorabilă (deci dacă a suferit înfrângeri locale): el devine mai atent, mai combativ, încercând să speculeze orice slăbiciune a adversarului pentru a recupera. La fel, pierderea unei partide îi oferă nu numai șansa de a învăța din greșeli, ci ar trebui să îl determine să lupte cu mai mult curaj la următoarea întâlnire.
De multe ori, însă, o înfrângere într-un moment important (al partidei sau al concursului) poate duce la demobilizarea jucătorului, influențând rezultatul confruntărilor următoare.
Victoria, însă, dă naștere unei reacții mai ciudate din partea celui care câștigă, având adesea influențe negative. De cele mai multe ori, îmbătat de bucuria succesului, el crede că totul va merge la fel de bine în continuare, ajungând să se relaxeze exact atunci când adversarul își crește eforturile pentru a recupera. Orgoliul îl face să creadă din ce în ce mai mult în invincibilitatea sa, ba chiar (mai rău), începe să creadă că joacă foarte bine, că a învățat aproape tot, că sunt puține lucrurile pe care nu le știe. Din păcate, acest fel de a gândi nu îl ajută să progreseze (și nici să învingă), ba chiar îl face mai vulnerabil, mai ușor de înfrânt în fața jucătorilor tari. Când spun jucători tari, nu mă refer la un anumit rang, pentru că aceste lucruri se petrec la orice nivel în lumea amatorilor. De fapt cred că începătorii se pot bucura cel mai mult de tăria lor, pentru că, în general, ei știu prea puțin cât de mult nu știu. Cu cât un jucător ajunge să cunoască mai mult, cu atât mai bine poate înțelege cât mai are de învățat. În acest sens, un jucător tare va știi să învețe din orice victorie și nu va trai cu iluzia că acesta a fost unul din ultimii pași spre absolut.
Mi se pare elocvent exemplul jucătorilor profesioniști, care, de câte ori oferă lecții amatorilor, spun și pot fi văzuți că învață alături de elevii lor, chiar dacă diferența de tărie este enorma – uneori ajungând până la o viață de studiu și experiență. Și cred că de multe ori se întâmplă ca cel care oferă lecția să învețe mai mult decât cel care o primește.
Victoria este ceea ce orice jucător caută să o obțină. Nu de puține ori (și știu și din proprie experiență) am auzit vorbindu-se, însă, de partide favorabile la un moment dat unui jucător (în care acesta a obținut o serie de victorii locale) pierdute din cauza unor neatenții ori din cauza subestimării adversarului, a relaxării, etc. Este cunoscut că, din punct de vedere psihologic, este mai ușor pentru cel care este în urma într-o partidă; el nu mai are ce pierde și se aruncă provocator în orice luptă, pe când cel care conduce va încerca să-și mențină avantajul evitând complicațiile, adesea făcând prea multe compromisuri care, în final, duc la înfrângerea sa. Partidele virtual câștigate sunt astfel cel mai greu de câștigat. De altfel un jucător devine mai tare atunci când învață să-și păstreze cu mai multă siguranță avantajul în timpul unei partide.
Ce ar trebui făcut pentru ca victoria să fie percepută în mod pozitiv și pentru a se profita de ea cât mai mult? Nu știu dacă cineva posedă o soluție sigură. Răspunsul are, însă, o mare legătură cu pregătirea psihologică și cu educația pe care fiecare jucător ar trebui să și-o facă. Mulți dintre cititori știu, probabil, că un jucător se distinge în primul rând prin pregătirea tehnică și prin cea psihologică. Cea dintâi este esențială pentru determinarea tăriei de joc. În cazul a doi jucători între care există diferențe mari de cunoștințe tehnice, rezultatul confruntării va fi aproape mereu același.
La același nivel de pregătire tehnică, însă, nuanțarea valorilor se face în mare măsură pe baza pregătirii psihologice, fapt destul de mult ignorat la noi. Chiar cazul jucătorului care crede că un succes local va duce automat la câștigarea partidei fără a determina, însă, mobilizarea sa, o dovedește cu prisosință.
De cele mai multe ori, jucătorii nu știu cum să se comporte față de rezultatele confruntărilor care au loc. Ele sunt adesea supraevaluate, uitându-se importanța și frumusețea drumului care a dus la acestea. Uneori înfrângerile îi marchează o perioada prea îndelungată, alteori victoriile îi deconcentrează nejustificat, ambele cazuri având o influență negativă asupra evoluțiilor ulterioare. Toate acestea poartă amprenta personalității fiecăruia, dar pot fi în mare măsură controlate prin comportament conștient (neimpulsiv).
Pentru că și în GO putem descoperi înțelepciunea dictonului:
„N-ai reușit, continuă! Ai reușit, continuă!”