STATUTUL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE GO - partea II-a

Bucuresti, 2008


STATUTUL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE GO

B. BIROUL FEDERAL
Art. 47
(1) Asigură punerea în execuție a hotărârilor Adunării Generale. El poate fi alcătuit și din persoane din afara Federației, în limita a cel mult o pătrime din componența sa.
(2) Pot fi membri ai Biroului Federal persoanele de cetățenie română majore, beneficiind de toate drepturile civile și politice; membrii care își încheie mandatul sunt reeligibili.
(3) Biroul Federal se constituie din 9 persoane după cum urmează:
a) președintele F.R.GO care este și președintele Biroului Federal;
b) vicepreședinte al F.R.GO, vicepreședintele Biroului Federal;
c) 7 membri.
(4) Alegerile pentru Biroul Federal se desfășoară o dată la patru ani, prin vot secret, pe funcții.
(5) O persoană poate ocupa o singură funcție în Biroul Federal.
Art. 48
(1) Biroul Federal se întrunește în ședințe ordinare, de regulă o dată pe lună sau de câte ori este nevoie, dar nu mai puțin de 4 (patru) ori pe an.
(2) Ședința Biroului Federal este statutară dacă sunt prezenți majoritatea calificată de 2/3 a membrilor.
Art. 49
(1) Hotărârile sunt valabile dacă sunt adoptate cu majoritate relativă a voturilor membrilor Biroului Federal. În caz de egalitate, decide votul președintelui. Face excepție decizia de suspendare cu titlu provizoriu a unui membru al F.R.GO, care necesită majoritatea absolută a membrilor Biroului Federal.
(2) Hotărârile Biroului Federal intră în vigoare la data stabilită de acesta.
(3) Au dreptul să voteze toți membrii Biroului Federal, cu un singur vot fiecare.
(4) Voturile se vor exprima deschis sau secret, în funcție de decizia membrilor Biroului Federal prezenți la ședința respectivă.
(5) Votul prin corespondență sau împuternicire (procură) nu este admis.
(6) Membrii Biroului Federal nu au drept de vot dacă în cadrul acestuia se decide asupra unui litigiu în care sunt implicați ei sau structura sportivă din care aceștia fac parte.
(7) La fiecare ședință a Biroului Federal se întocmește un proces-verbal, în care se înscriu problemele dezbătute și hotărârile adoptate, semnat de membrii prezenți. Procesul-verbal se consemnează într-un registru cu filele numerotate.
(8) Ședințele Biroului Federal nu sunt publice.
Art. 50
(1) Membrii Biroului Federal care, pe parcursul unui an calendaristic, nu participă la cel puțin jumătate din numărul ședințelor, își pierd calitatea de membru.
(2) Revocarea acestora și înlocuirea lor cu membrii supleanți, în ordinea voturilor obținute la adunarea generală de alegeri, se va face de către prima adunare generală.
Art. 51
Delegații ANS pot participa la ședințele Adunării Generale și ale Biroului Federal în condițiile legii.
Art. 52
Biroul Federal conduce întreaga activitate a F.R.GO între adunările generale.
a) asigură aplicarea hotărârilor adunării generale, precum și respectarea de către toți membrii F.R.GO a statutului și legii;
b) asigură aplicarea planurilor de activitate elaborate pentru îndeplinirea strategiei F.R.GO pe termen lung, mediu sau anual;
c) propune adunării generale cazurile de suspendare a calității de membru;
d) ia decizii în legătură cu afilierea, suspendarea și excluderea provizorie a unui membru F.R.GO și le supune aprobării adunării generale;
e) selectează, angajează, promovează și concediază personalul salariat al federației, în condițiile legii, stabilește îndatoririle și responsabilitățile acestora, negociază contractele individuale de muncă și decide asupra salarizării personalului angajat, în funcție de studii și munca efectuată;
f) aprobă organigrama și statul de funcții;
g) aprobă componența Comisiilor F.R.GO, cu excepția Comisiei de cenzori și a Comisiei de apel;
h) întocmește anual proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, urmărește execuția acestuia și îl supune aprobării Adunării Generale;
i) aprobă transferul jucătorilor conform regulamentului;
j) aprobă proiectul Calendarului competițional național și Calendarului activităților competiționale internaționale și le supune aprobării Adunării Generale;
k) aprobă regulamentele de organizare și desfășurare ale competițiilor interne și internaționale organizate de F.R.GO;
l) aprobă componența loturilor naționale, structura colectivelor tehnice și obiectivele de realizat;
m) aprobă componența delegațiilor care participă la competiții internaționale;
n) aprobă mandatul reprezentanților F.R.GO în vederea participării la reuniunile IGF și EGF și alte reuniuni similare;
o) analizează periodic activitatea de pregătire și nivelul atins de componenții loturilor naționale de GO precum și a secțiilor afiliate;
p) analizează activitatea desfășurată și rezultatele obținute la competiții internaționale pe baza rapoartelor întocmite și prezentate de conducătorii acestor delegații, împreună cu colectivele tehnice și ia măsuri în consecință;
q) aprobă propunerile de afiliere a F.R.GO la foruri sportive regionale, continentale sau internaționale cu avizul ANS;
r) aprobă candidații F.R.GO pentru a fi aleși cooptați sau numiți în organismele IGF, EGF și alte organizații internaționale de GO;
s) organizează și asigură îndrumarea și controlul activității structurilor sportive afiliate și Comisiilor Centrale;
t) aprobă anual lista arbitrilor de nivel național și a candidaților pentru calificarea ca arbitru internațional;
u) convoacă Adunarea Generală a F.R.GO, aprobă ordinea de zi și materialele ce urmează a fi prezentate;
v) propune Adunării Generale acordarea titlurilor de „Președinte de Onoare" și „Membru de Onoare" al F.R.GO;
w) propune ANS acordarea titlului de Maestru al Sportului și Maestru Emerit al Sportului pentru jucători, precum și de Antrenor Emerit tehnicienilor care au îndeplinit cerințele stabilite prin normativele în vigoare precum și acordarea de distincții, medalii și decorații;
x) contribuie la atragerea fondurilor financiare pentru activitatea F.R.GO din alte surse decât cele bugetare;
y) propune anual Adunării Generale cuantumul taxelor, vizelor, penalităților și cotizațiilor către F.R.GO;
z) acordă mandat Biroului Executiv pentru soluționarea urgentă a unor probleme ivite în derularea activității F.R.GO.
C. BIROUL EXECUTIV
Art. 53
1) Biroul Executiv se constituie pentru soluționarea operativă a problemelor urgente și neprevăzute care apar între 2 ședințe ale Biroului Federal, iar convocarea acestuia nu este posibilă în timp util.
2) Analizează și decide asupra acestor probleme,
3) Biroul Executiv va fi format din:
a) președintele F.R.GO (în lipsa acestuia, vicepreședintele);
b) secretarul general al F.R.GO;
c) contabilul F.R.GO
4) Biroul Executiv se întrunește ori de câte ori este nevoie, convocarea fiind făcută de președinte sau de secretarul general.
5) Hotărârile se iau cu majoritate relativă a voturilor.
6) Ședințele Biroului Executiv se consemnează în registrul de procese-verbale propriu, care se va afla la secretarul general ca document oficial al hotărârilor luate operativ care se semnează de toți membrii.
7) Activitatea Biroului Executiv și hotărârile luate sunt prezentate sau validate, după caz, la prima ședință a Biroul Federal.
Art. 54
(1) Președintele F.R.GO are următoarele atribuții:
a) reprezintă Federația Română de GO alături de secretarul general, în relațiile cu autoritățile publice române, cu federațiile similare din alte țări, cu IGF, EGF, cu alte foruri sportive internaționale, precum și cu persoanele juridice și fizice române și străine, cu respectarea prevederilor prezentului statut;
b) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale și ale Biroului Federal și urmărește realizarea acestora, putând decide asupra măsurilor necesare;
c) realizează relația funcțională cu ANS, cu alte ministere și organizații pe problemele activității jocului de GO;
d) împreună cu secretarul general, propune spre aprobare Biroului Federal ordinea de zi și documentele care se prezintă în adunarea generală;
e) organizează și conduce activitatea personalului salariat al Federației, face propuneri de promovare, recompensare și sancționare a acestuia;
f) prezidează toate ședințele Adunării Generale și ale Biroului Federal;
g) la ședințele de Birou Federal, președintele votează și, în caz de egalitate, votul său este decisiv;
h) asigură aplicarea strategiilor și politicilor de dezvoltare a activității stabilite de adunarea generală;
i) încheie acte juridice în numele și pe seama federației, potrivit competențelor acordate prin prezentul statut;
j) orice atribuție delegată de Adunarea Generală și/sau de Biroul Federal, cu respectarea prevederilor din prezentul statut;
(2) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, președintele F.R.GO emite decizii.
(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale, președintele este ajutat de vicepreședinte, care reprezintă și angajează legal Federația prin delegare de competență scrisă a președintelui.
(4) Dacă președintele nu își mai poate îndeplini atribuțiile, înlocuitorul său este vicepreședintele, care îi va prelua toate atribuțiile până la următoarea adunare generală de alegeri.
Art. 55
(1) Vicepreședintele F.R.GO coordonează activitatea unor secțiuni ale Federației și preia prin împuternicire atribuțiile președintelui pe perioadele în care acesta este în imposibilitatea de a-și exercita mandatul.
(2) Vicepreședintele preia atribuțiile secretarului general, daca acesta nu și le mai poate îndeplini, până la numirea unui nou secretar general.
Art. 56
(1) Secretarul general îndeplinește următoarele atribuții:
a) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor Biroului Federal și a deciziilor Președintelui Federației.
b) răspunde operativ la cerințele de informare formulate de conducerea ANS și prezintă periodic sinteze asupra activității desfășurate și a problematicii ivite în desfășurarea activității;
c) în îndeplinirea atribuțiilor sale, colaborează cu ANS, Direcțiile Județene pentru Sport și Direcția pentru Sport a Municipiului București, cu Institutul Național de Cercetare în Sport, Institutul Național de Medicină Sportivă, Agenția Națională Anti-Doping, Centrul Național de formare și perfecționare a antrenorilor, Complexele Sportive Naționale și alte structuri;
d) organizează activitatea de control și sprijin a activității, alături de alți factori, a loturilor reprezentative și a structurilor sportive afiliate, prezentând Biroului Federal concluzii și propuneri pentru optimizarea activității acestora;
e) asigură prin colegiile și comisiile centrale organizarea acțiunilor prevăzute în calendarul competițional intern și internațional. Aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pentru fiecare acțiune programată și angajează sumele necesare, cu respectarea normelor financiare în vigoare;
f) urmărește îndeplinirea atribuțiilor fiecărui salariat al F.R.GO;
g) primește, rezolvă și semnează corespondența adresată Federației și informează Biroul Federal asupra principalelor probleme apărute în derularea activității;
h) primește și verifică corectitudinea și legalitatea cererilor de afiliere și a documentației aferente și le prezintă Biroului Federal;
i) asigură buna desfășurare a ședințelor Adunării Generale și ale Biroului Federal;
j) asigură aplicarea și respectarea în întreaga activitate a Federației, a legislației în vigoare,
k) a statutului și a reglementărilor aprobate de Federație;
l) semnează principalele documente și lucrări elaborate de F.R.GO - programele și planurile de activitate, bugetul de venituri și cheltuieli, calendarul sportiv intern și internațional, hotărârile Biroului Federal privind derularea acțiunilor sportive internaționale precum și orice alte lucrări curente;
m) reprezintă și angajează legal F.R.GO cu împuternicire din partea Biroului Federal.
(2) Dacă secretarul general nu își mai poate îndeplini atribuțiile, acestea sunt preluate, până la numirea unui alt secretar, de către vicepreședinte.
Art. 57
(1) Contabilul este angajat prin concurs și numit prin decizie de către președintele F.R.GO.
(2) Contabilul îndeplinește următoarele atribuții:
o întocmește și supune aprobării bugetul anual de venituri și cheltuieli, împreună cu secretarul general;
o întocmește și supune aprobării Biroului Federal procedurile contabile interne ale F.R.GO;
o organizează activitatea financiar-contabilă a Federației, în conformitate cu actele normative în vigoare și cu procedurile contabile interne; o supraveghează asupra respectării dispozițiilor legale privind ținerea contabilității și efectuarea operațiunilor financiare;
o participă la luarea deciziilor în toate problemele de natură financiară, alături de președinte, respectiv secretarul general, în limitele valorice stabilite de Biroul Federal și Adunarea Generala;
o reprezintă Federația, alături de secretarul general, în raportul cu instituțiile financiare interne și internaționale, precum și la derularea operațiunilor de atragere de fonduri.
Art. 58
PERSONALUL ANGAJAT AL F.R.GO
(1) F.R.GO are stat de funcții propriu, care se aprobă de Biroul Federal.
(2) Personalul salariat al F.R.GO încheie contract individual de muncă cu Federația.
(3) Personalul salariat al F.R.GO cuprinde următoarele posturi:
a) Secretar General;
b) Contabil.
(4) În cadrul F.R.GO se pot utiliza în condițiile legii, pe bază de contract civil sau convenție civilă, serviciile unor colaboratori, necesare pentru buna desfășurare a activității și pentru realizarea unor obiective ale Federației cum ar fi:
a) Antrenori de GO;
b) Juriști;
c) Instructori sportivi;
d) Profesori de GO.
(5) Funcțiile vacante se ocupă prin concurs, organizat în condițiile legii și ale prezentului statut.
(6) În R.O.I al F.R.GO se cuprind și atribuțiile pentru celelalte funcții salariate. Pe această bază, Biroul Federal aprobă fișa postului pentru fiecare angajat.
(7) Dreptul de semnătură în bancă îl vor deține secretarul general și contabilul.
D. COMISIA DE CENZORI
Art. 59
Controlul financiar al F.R.GO este asigurat de Comisia de cenzori, formată din trei persoane, alese de Adunarea Generală potrivit statutului. Din membrii comisiei, cel puțin un cenzor trebuie să fie contabil sau expert contabil.
Membrii Biroului Federal nu pot face parte din Comisia de cenzori.
Art. 60
Comisia de cenzori își poate elabora un regulament de organizare și funcționare propriu pe care îl va prezenta spre aprobare Adunării Generale.
Art. 61
În realizarea competențelor sale, Comisia de cenzori:
o verifică modul în care este administrat patrimoniul F.R.GO;
o întocmește raportul și îl prezintă Adunării Generale;
o poate participa, prin reprezentantul său, la ședințele Biroului Federal, fără drept de vot;
o îndeplinește orice alte atribuțiuni prevăzute în stat sau stabilite de Adunarea Generală.
Art. 62
Comisia de cenzori este subordonată Adunării Generale.
Art. 63
Organele de administrare ale F.R.GO sunt obligate să pună la dispoziția cenzorilor documentele necesare îndeplinirii atribuțiilor acestora.
E. COMISIA DE APEL
Art. 64
(1) Comisia este aleasă de adunarea generală de alegeri pe o perioadă de 4 ani, prin vot secret.
(2) Comisia este formată din trei persoane (președinte și 2 membri).
(3) Comisia de apel își poate elabora un regulament de organizare și funcționare propriu pe care îl va prezenta spre aprobare Adunării Generale.
Art. 65
Membrii Biroului Federal nu pot face parte din Comisia de apel.
Art. 66
Membrii Comisiei de apel trebuie să se bucure de aprecierea unanimă a membrilor afiliați, să aibă o conduită ireproșabilă și sa nu facă parte din conducerea niciunei structuri sportive afiliate.
Art. 67
(1) Comisia de apel judecă apelurile formulate de către membrii afiliați împotriva hotărârilor Comisiei de disciplină și etică sportivă și cele introduse de membrii F.R.GO împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile centrale ale Federației, precum și pe cele ale comisiilor Asociațiilor Județene/Municipală de GO.
(2) Comisia de apel poate hotărî împotriva oricărei sancțiuni, prevăzută în regulamentele F.R.GO sau în prezentul statut.
(3) Hotărârile sunt executorii.
F. COMISIILE F.R.GO
Art. 68
(1) Comisiile F.R.GO sunt organe specializate consultative pe principalele domenii de activitate, care sprijină activitatea Biroului Federal în conformitate cu prezentul Statut.
(2) Activitatea acestora se organizează și se desfășoară pe baza atribuțiilor stabilite de Biroul Federal.
Art. 69
Președinții comisiilor F.R.GO și membrii acestora sunt numiți de Biroul Federal.
Lista comisiilor, organizarea și componența lor nominală, precum și orice modificare sunt stabilite de Biroul Federal.
Art. 70
(1) Comisiile F.R.GO sunt formate din președinte, vicepreședinte și membri.
(2) Ședințele Comisiilor F.R.GO sunt legal întrunite indiferent de numărul membrilor prezenți.
(3) Hotărârile Comisiilor F.R.GO se adoptă cu majoritate simplă din numărul membrilor prezenți la ședință.
(4) Ședințele nu sunt publice.
Art. 71
Membrul unei comisii a F.R.GO care pe parcursul unui an nu participă în mod repetat la ședințele comisiilor, poate fi revocat și înlocuit de către Biroul Federal.
Art. 72
Comisiile F.R.GO prezintă anual, sau ori de câte ori este nevoie, raport de activitate Biroului Federal.
Art. 73
În cadrul federației funcționează următoarele comisii centrale ale F.R.GO:
a) Comisia centrală a antrenorilor;
b) Comisia centrală a arbitrilor;
c) Comisia centrală de competiții, legitimări, transferări și clasificări sportive;
d) Comisia de disciplină și etica sportiva;
e) Comisia de copii, juniori și GO feminin;
f) Comisia anti-doping;
g) Comisia de marketing și comunicare.
Art. 74
Atribuțiile Comisiilor F.R.GO și numărul de membri ai fiecărei comisii se stabilesc și se aprobă de Biroul Federal și se regăsesc în regulamentele proprii.

CAPITOLUL IX - Asociațiile Județene și a Municipiului București de GO
Art. 75
Asociațiile Județene și a Municipiului București de GO, sunt structuri sportive de drept privat, fără scop patrimonial, constituite în scopul organizării, promovării, extinderii practicării jocului de GO la nivelul județului și respectiv al Municipiului București, în conformitate cu strategiile și reglementările elaborate de FRGO.
(1) La nivelul fiecărui județ și respectiv al Municipiului București, se poate constitui pe ramura sportivă GO o singură asociație județeană, persoană juridică de drept privat.
(2) Asociațiile Județene și Asociația Municipiului București de GO, sunt constituite din Cluburi Sportive (cu personalitate juridică) și Asociații Sportive (fără personalitate juridică) posesoare de Certificat de Identitate Sportivă, care au în scopul și obiectul de activitate ramura sportivă GO.
(3) Asociațiile Județene și a Municipiului București se pot constitui conform Legii nr.69/2000 și HG nr.884/2001.
(4) Asociațiile Județene și a Municipiului București se afiliază la F.R.GO, în condițiile legii și ale prezentului statut.
(5) Procedura de afiliere este cea prevăzută de legislația în vigoare și prezentul statut.
(6) Asociațiile Județene și a Municipiului București de GO reprezintă interesele F.R.GO la nivel teritorial, fiind recunoscute și sprijinite de Direcțiile Județene pentru Sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București.
(7) Scopul și obiectivele, drepturile și îndatoririle Asociațiilor Județene și a Municipiului București de GO decurg din Statutul și Regulamentele F.R.GO corespunzătoare, precum și din puterea delegată de către organele F.R.GO.
Art. 76
În atingerea scopului și obiectivelor propuse, Asociațiile Județene și a Municipiului București de GO au următoarele atribuțiunii:
a) acționează pentru respectarea Statutului și Regulamentelor F.R.GO, pentru punerea în practică la nivel teritorial, a strategiei naționale de dezvoltare a ramurii de sport GO elaborată de F.R.GO, precum și planurilor și programelor proprii de formare și afirmare a jocului de GO și de organizare a activității proprii la nivel local;
b) sprijină inițiativele de înființare de noi secții de GO, de organizare a unor activități și competiții locale, în mod deosebit pentru copii și juniori, organizând acțiuni de selecție;
c) pe baza împuternicirii date de F.R.GO, asigură îndrumarea și controlul structurilor sportive cu secții de GO care își desfășoară activitatea la nivel local, urmărește și contribuie la aplicarea în practică a normelor tehnico-metodice și cerințelor privind selecția și pregătirea sportivilor precum și a celor ce vizează activitatea competițională;
d) contribuie la buna organizare a competițiilor din calendarul sportiv intern și internațional, desfășurate pe raza lor de competență;
e) urmăresc și sprijină buna pregătire a tinerelor talente în jocul de GO de perspectivă, precum și promovarea acestora la eșaloanele superioare sau /și la loturile naționale;
f) acționează pentru prevenirea și combaterea violenței, pentru promovarea spiritului de sportivitate și a toleranței în întreaga activitate la nivel local;
g) promovează, împreună cu structurile sportive afiliate, acțiunile de prevenire și combatere a folosirii substanțelor interzise și a metodelor neregulamentare de influențare a rezultatelor sportive;
h) acționează, în colaborare cu factorii responsabili, pentru atragerea unor sponsori și susținători în scopul creșterii surselor de venituri;
i) desfășoară activități de informare și promovare prin mijloacele mass-media a performanțelor obținute de sportivi, elaborează și difuzează materiale documentare, de informare și propagandă, vizând atingerea scopului propus;
j) se preocupă de asigurarea necesarului de resurse umane, de formarea, perfecționarea și valorificarea potențialului din acest domeniu în vederea atingerii scopului propus;
k) sprijină inițiativele structurilor sportive, sau a altor factori meniți să contribuie la dezvoltarea, organizarea, desfășurarea activităților pe care și le propune pe raza de competență teritorială;
l) structurile sportive neconstituite conform legislației în vigoare nu au drept de participare la competițiile organizate la nivel teritorial de asociații;
m) prezintă anual un raport F.R.GO, privind activitatea pe care a desfășurat-o în teritoriul de competență.
Art. 77
Organele Asociațiilor Județene și a Municipiului București sunt:
a) Adunarea Generală;
b) Consiliul Director;
c) Comisia de cenzori.
Art. 78
Adunarea generală este organul de conducere al Asociației Județene și a Municipiului București alcătuit din totalitatea structurilor sportive afiliate conform legislației și are următoarele competențe:
a) stabilește strategia și obiectivele generale ale asociației;
b) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și situațiile financiare anuale;
c) alege și revocă membrii consiliului director, conform prevederilor propriului statut și ale legislației în vigoare;
d) alege și revocă Comisia de cenzori;
e) hotărăște asupra modificărilor/completării actului constitutiv și a statutului;
f) procedează la dizolvarea și lichidarea asociației județene/ municipiului București precum și la stabilirea destinației bunurilor cu respectarea dispozițiilor legale;
g) analizează activitatea asociației și a organelor acesteia;
h) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statutul propriu, statutul F.R.GO și de lege.
Art. 79
Consiliul Director al asociațiilor județene și a municipiului București este format din 5 membri și are următoarele atribuții principale:
a) prezintă adunării generale rapoarte de activitate, execuția bugetară, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, proiectul programelor asociației județene, calendarul acțiunilor;
b) încheie acte juridice în numele și pe seama asociației județene;
c) aprobă organizarea și politica de personal a asociației județene;
d) elaborează regulamentul intern al asociației județene;
e) poate dispune acordarea de premii, gratificații și alte asemenea în limita disponibilităților;
f) mandatează persoane pentru a reprezenta asociația județeană în relațiile cu persoane fizice și/sau juridice;
g) hotărăște, în condițiile legii, înființarea unor entități economice ale căror activități să contribuie exclusiv la dezvoltarea asociației județene;
h) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de adunarea generală a asociației județene sau reieșite din puterea delegată de F.R.GO.
Art. 80
Comisia de cenzori este compusa din 3 membri și efectuează controlul financiar intern al asociației județene și a municipiului București, având următoarele competențe:
o verifică modul în care este administrat patrimoniul asociației județene;
o întocmește rapoarte și le prezintă adunării generale ale asociației județene;
o îndeplinește orice alte atribuții stabilite de adunarea generală a asociației județene cu respectarea dispozițiilor legale în materie;
o cenzorii pot participa la ședințele Consiliului Director fără drept de vot.

CAPITOLUL X - FINANŢAREA F.R.GO
Art. 81
Pentru asigurarea condițiilor tehnico-materiale, necesare activității, F.R.GO poate deține în proprietate, coproprietate, în administrare directă, în folosință și/sau prin închiriere, săli de joc și antrenament, instalații, cantine, spatii de cazare, precum și alte dotări logistice și materiale necesare specifice profilului ramurii de sport GO.
Art. 82
(1) Veniturile, indiferent de sursa lor, cheltuielile de orice natură ale F.R.GO sunt cuprinse în bugetul anual propriu.
(2) Administrarea bugetului de venituri și cheltuieli se efectuează:
a) potrivit competențelor stabilite în statut și regulament, pentru veniturile proprii;
b) în condițiile prevăzute de normele privind finanțele publice, pentru alocațiile de la bugetul de stat și bugetul local, acordate de organele administrației publice centrale și locale structurilor sportive de drept privat precum și pentru veniturile proprii ale acestora.
(3) Bugetul anual cuprinde la partea de venituri:
a) venituri proprii precum și sume destinate finanțării unor programe sportive de utilitate publică;
b) sume acordate de organele administrației publice centrale și locale pentru finanțarea pe bază de programe a structurilor sportive de drept privat, fără scop lucrativ;
c) alocații de la bugetul de stat și de la bugetele locale, acordate structurilor sportive de drept privat de către organele administrației publice centrale sau locale.
(4) Sursele de finanțare provin din:
a) sume destinate finanțării programelor sportive proprii și înscrise în contractele încheiate cu organele administrației publice centrale și/sau locale, după caz, potrivit prevederilor prezentului statut;
b) venituri obținute din activități economice realizate în legătură cu scopul și obiectul de activitate al Federației;
c) dividendele societăților comerciale înființate de F.R.GO;
d) donații și sponsorizări;
e) dobânzile și dividendele obținute prin plasarea disponibilităților realizate;
f) veniturile obținute din manifestări sportive;
g) veniturile obținute prin valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul propriu;
h) venituri obținute din vize, taxe, cotizații și penalități sportive;
i) chirie baze sportive;
j) sume rămase din exercițiul financiar precedent;
k) alte venituri în condițiile legii.
(5) Principalele cheltuieli pot fi:
a) cheltuieli de salarizare;
b) indemnizații, prime, premii;
c) organizarea de competiții și manifestări sportive;
d) procurări de materiale și dotări;
e) chirii, comisioane, speze bancare;
f) cazare, masă, transport, diurnă pentru cantonamente și competiții;
g) utilități;
h) rechizite, imprimate, birotică;
i) investiții;
j) publicații;
k) cotizații, taxe la forurile internaționale;
l) alte cheltuieli de funcționare.
Art. 83
(1) F.R.GO, ca persoană juridică fără scop patrimonial, de utilitate publică poate primi în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri imobile din patrimoniul statului și al unităților administrativ - teritoriale.
(2) F.R.GO poate efectua, cu mijloace auto proprii, transportul loturilor naționale care se deplasează în țară și peste hotare la competiții, precum și al reprezentanților Federației participanți la reuniunile naționale și internaționale.
(3) F.R.GO poate asigura servicii de cazare și de pregătire și servire a hranei pentru sportivi.
(4) Dobândirea mijloacelor financiare și materiale ale Federației, precum și administrarea acestora se fac în condițiile legii.
(5) F.R.GO se supune verificărilor financiare potrivit legilor și statutului propriu.
(6) Salariile, indemnizațiile și alte drepturi bănești de personal se stabilesc în limitele bugetului de venituri și cheltuieli. Biroul Federal poate dispune plata de prime, premii și gratificații din disponibilitățile existente.

CAPITOLUL XI - STATUTUL DISCIPLINAR
Art. 84
Răspunderea disciplinară reprezintă ansamblul de norme legale privind sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție, de către orice persoană fizică sau juridică a unor reguli sau norme de conduită, care asigură desfășurarea în condiții de eficiență a procesului de activitate în jocul de GO, reguli acceptate și asumate prin chiar actul afilierii la F.R.GO. Astfel de fapte sunt:
a) nerespectarea statutului, regulamentelor, normelor, hotărârilor F.R.GO;
b) neluarea măsurilor pentru prevenirea violenței fizice exercitată în timpul pregătirii sportive, în competiții, în orice loc în care se practică sportul;
c) nerespectarea principiului de fair-play și sportivitate în locurile în care se desfășoară acțiuni sportive de GO;
d) prevenirea ieșirilor necontrolate și manifestărilor agresive ale practicanților jocului de GO - sportivi, antrenori, alți tehnicieni;
e) neluarea măsurilor anti-doping pentru eliminarea dopajului, sustragerea de la controlul doping, nerespectarea normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea controlului doping, privind toate persoanele care se dovedesc a fi implicate în cazuri de dopaj;
f) nerespectarea obligațiilor statutare asumate față de F.R.GO;
g) afilierea la organisme internaționale fără avizul F.R.GO;
h) organizarea de competiții oficiale, interne și internaționale fără avizul F.R.GO;
i) participarea sportivilor legitimați la competiții oficiale interne și internaționale fără
j) aprobarea prealabilă a F.R.GO;
k) declarații publice ale conducătorilor, tehnicienilor, arbitrilor sau sportivilor, care pot
l) conduce la acte de violență;
m) declarații publice ale conducătorilor, tehnicienilor, arbitrilor sau sportivilor care pot
n) prejudicia imaginea F.R.GO;
o) absența nejustificată de la competiții și de la alte acțiuni în cazul convocărilor la lotul național;
p) participarea neautorizată, neprezentarea sau retragerea nejustificată din orice competiție;
q) orice alte tipuri de abateri date în competența Comisiei de disciplină a F.R.GO prin Regulamentul de organizare și funcționare al acesteia.
Art. 85
(1) Autoritatea disciplinară în cadrul F.R.GO se exercită pe deplin și legitim în conformitate cu prevederile statutului și regulamentelor F.R.GO, precum și statutelor și regulamentelor EGF și IGF.
(2) Modalitatea de exercitare a autorității disciplinare se realizează prin:
a) un sistem coerent de sancțiuni, corespunzător domeniilor respective, gradual, în funcție de gravitatea faptelor;
b) diferențierea gradată a faptelor, excluderea posibilității dublei sancțiuni pentru aceeași faptă, excluderea retroactivității în aplicarea sancțiunilor;
c) cauze sau împrejurări care scutesc, atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului și cerințele pentru stingerea sau suspendarea sancțiunii;
d) competențele privind cercetarea faptelor, determinarea și aplicarea sancțiunii;
e) garantarea dreptului la apărare, stabilind căile de atac împotriva sancțiunilor aplicate.
Art. 86
(1) Sancțiunile care pot fi date pentru nerespectarea statutului, regulamentelor F.R.GO, normelor și hotărârilor Adunării Generale sau ale Biroului Federal sunt:
(2) Pentru structurile sportive - persoane juridice afiliate:
a) avertisment;
b) vot de blam;
c) penalitate;
d) anularea unor rezultate sportive;
e) suspendarea temporară din activitatea competițională internă și/sau internațională;
f) suspendarea dreptului de membru afiliat;
g) excluderea din F.R.GO.
(3) Pentru persoane fizice:
a) avertisment;
b) vot de blam;
c) penalitate;
d) suspendarea temporară din activitatea competițională internă și/sau internațională ori, după caz, din activitatea federală.
(4) Competențele privind investigarea faptelor, determinarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin.(2) revin:
a) Biroului Federal, cu titlu provizoriu;
b) Adunării Generale, cu titlu definitiv.
(5) Competențele privind investigarea faptelor, determinarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin.(3) revin:
a) în primă instanță, Comisiei de disciplină a F.R.GO;
b) Comisia de apel a F.R.GO, prin apelul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Comisia de disciplină;
c) Comisiei Naționale de Disciplină Sportivă, care va soluționa recursul formulat împotriva hotărârilor definitive pronunțate, prin epuizarea căilor de atac, de comisiile interne de disciplină.
Art. 87
Pentru litigiile de altă natură decât disciplinară competențele revin:
a) În prima instanță, comisiilor de specialitate ale F.R.GO;
b) Biroului Federal al F.R.GO care va soluționa recursul formulat împotriva hotărârilor definitive pronunțate de comisiile de specialitate F.R.GO.

CAPITOLUL XII - DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA F.R.GO
A. DIZOLVAREA
Art. 88
Dizolvarea F.R.GO se face de drept prin:
(1) realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;
(2) imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a constituirii Biroului Federal în conformitate cu statutul Federației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, Adunarea Generală sau, după caz, Biroul Federal trebuia constituit;
(3) reducerea numărului de asociați sub limita stabilită de lege, dacă acesta nu a fost completat timp de trei luni.
Art. 89
Dizolvarea F.R.GO se face prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, atunci când:
(1) scopul sau activitatea Federației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
(2) realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
(3) urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;
(4) a devenit insolvabilă;
(5) nu mai obține autorizațiile prealabile necesare, potrivit legii.
Art. 90
Dizolvarea F.R.GO se face prin hotărârea Adunării Generale.
B. LICHIDAREA
Art. 91
(1) În cazul dizolvării Federației, lichidatorii se numesc de instanța de judecată sau de Adunarea Generală, după caz.
(2) Odată cu numirea lichidatorilor, mandatul Biroului Federal încetează.
(3) Lichidatorii, la intrarea în funcție, efectuează inventarul și încheie bilanțul care sa constate situația exactă a activului și pasivului.
(4) Ei sunt obligați să primească și să păstreze registrele și orice alte acte ale Federației și să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei acestora.
(5) Lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul Comisiei de cenzori.
Art. 92
(1) Lichidatorii au obligația de a continua operațiunile juridice în curs, să încaseze creanțele, să plătească creditorii, iar dacă numărul nu este suficient, să transfere și restul activului în bani, procedând la vânzarea prin licitație publică a bunurilor mobile și imobile.
(2) Lichidatorii pot realiza numai acele operațiuni noi care sunt necesare finanțării celor aflați în curs de derulare.
Art. 93
(1) In cazul dizolvării Federației, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice.
(2) Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, potrivit prevederilor legale și hotărârii Adunării generale, adoptate în cadrul ședinței de dizolvare, cu votul a 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot prezenți.
(3) Persoanele juridice care se retrag sau sunt excluse din Federație nu au drept la cotă parte din patrimoniul Federației.
(4) Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării, lichidatorii nu au reușit să transmită bunurile în condițiile alineatului (2), ele se atribuie de instanța competentă unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător.
(5) Data transmiterii bunurilor este cea a întocmirii procesului-verbal, dacă prin aceasta nu s¬a stabilit o dată ulterioară.
Art. 94
Lichidatorii încheie operațiunea și remit celor în drept contul gestiunii numai după expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvării Federației.
Art. 95
După terminarea lichidării, lichidatorii sunt obligați ca în termen de două luni să depună bilanțul, registrul jurnal și un memorandum, să declare operațiunile de lichidare la Registrul Federațiilor aflat la grefa tribunalului competent și să îndeplinească toate procedurile de publicare și radiere din acest registru.
Art. 96
Dacă în termen de 30 de zile libere de la depunerea bilanțului nu se înregistrează nici o contestare, bilanțul se consideră definitiv aprobat, iar lichidatorii, cu autorizarea tribunalului, vor remite celor în drept bunurile și sumele rămase de la lichidare, împreună cu toate registrele și actele Federației și ale lichidării, după aceasta fiind considerați descărcați.
Art. 97
(1) Federația încetează a avea ființă la data radierii din Registrul Federațiilor.
(2) Radierea se face în baza actului constatator eliberat lichidatorilor, prin care se atestă descărcarea acestora de obligațiile asumate.

CAPITOLUL XIII - Dispoziții Finale
Art. 98
(1) F.R.GO deține exclusivitatea:
a) dreptului asupra imaginii de grup sau individuale, statice și în mișcare a jucătorilor în echipamentul de concurs și reprezentare, când participă la competiții în numele Federației;
b) dreptului de folosință asupra emblemei proprii, precum și asupra denumirii competiției pe care o organizează;
c) drepturile de reclamă, publicitate și televiziune la competițiile pe care le organizează sau la care participă, după caz.
(2) Drepturile menționate la alin.(1) pot fi cesionate de Federație, în condițiile legii.
Art. 99
(1) Biroul Federal al F.R.GO decide în toate cazurile neprevăzute în prezentul statut cu respectarea regulamentelor IGF, EGF și a dispozițiilor legale în vigoare.
(2) Deciziile Biroului Federal sunt obligatorii.
Art. 100
Prevederile prezentului statut se completează de drept cu dispozițiile legilor în vigoare.
Art. 101
Orice modificare/completare a prezentului statut se va opera cu aprobarea Adunării Generale, printr-un act adițional autentificat, avizat de ANS și obținerea unei hotărâri judecătorești (definitivă și irevocabilă) de punere în aplicare a modificărilor/completărilor, în condițiile legii și ale prevederilor prezentului statut.
Art. 102
(1) Membrii afiliați sunt de acord să se conformeze deciziilor adoptate de organele F.R.GO competente care, în concordanță cu prezentul statut, sunt obligatorii.
(2) Membrii afiliați au obligația să adopte măsuri necesare pentru a se asigura că oficialii și sportivii se conformează principiului enunțat la alin.1).
Art. 103
(1) ANS are dreptul de supraveghere și control asupra F.R.GO conform competențelor date de lege.
(2) Delegatul ANS are dreptul de a suspenda executarea hotărârilor structurii de conducere care contravin actului constitutiv și statutului, contractelor încheiate cu ANS, legilor, ordinii publice și siguranței naționale.
(3) Delegatul ANS participă cu vot consultativ la ședințele structurilor și organelor de conducere și administrare ale Federației.
Art. 104
(1) Prezentul statut a fost adoptat în ședința Adunării Generale din data de 29 noiembrie 2008.
(2) Prezentul statut intră în vigoare după îndeplinirea procedurilor legale prevăzute pentru modificarea statutului și actului constitutiv.

Comentarii

Intră în discuție

Pentru a lăsa un comentariu este necesar să te autentifici.

Autentificare cu Google