O (FOARTE) SCURTĂ ISTORIE A GO-ULUI ÎN EUROPA

O (FOARTE) SCURTĂ ISTORIE A GO-ULUI ÎN EUROPA
Cu peste 700 de jucători din aproape toate țările europene participând la cel de-al 51-lea Congres European anual de GO, este evident că GO este foarte răspândit aici. Există cluburi de GO în orașe, localități și sate de pe întreg continentul, precum și un calendar activ de evenimente și turnee.
Deși este probabil ca portughezii – care au intrat în contact cu Japonia pentru prima dată acum aproape 500 de ani – să fi fost primii europeni care au învățat GO, cele mai adânci rădăcini ale jocului GO sunt în Olanda, „singurii europeni cărora li s-a permis să intre pe teritoriul japonez timp de câteva secole”, relatează Franco Pratesi în valoroasa sa lucrare EuroGO Vol. 1 (Arachne, 2004), bazată pe cercetări aprofundate.
În 1669, Arnoldus Montanus a publicat o descriere detaliată a Japoniei, care include două referiri la GO, „în ambele cazuri ca ocupație obișnuită a gărzilor japoneze”, inclusiv o ilustrație care arată doi jucători la un goban, cu doi spectatori care îi privesc.
„O întrebare fundamentală este definirea locului și momentului în care GO-ul a început să fie jucat corect în Europa”, scrie Pratesi. Dar, la fel ca în multe alte aspecte ale istoriei europene – și, de altfel, ale întregii istorii – detaliile sunt greu de stabilit cu exactitate.
Ceea ce este clar este că jocul a ajuns în Europa odată cu comercianții, misionarii, călătorii și oamenii de știință care făceau naveta între Europa și Asia. Mai întâi au apărut descrieri ale unui joc nou și ciudat, apoi câteva seturi și cărți în chineză și japoneză. Pratesi identifică două linii principale de transmitere, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima din China în Anglia, cealaltă din Japonia în Germania. În niciunul dintre cazuri, însă, GO-ul nu a stârnit o adevărată frenezie, așa cum s-a întâmplat cu alte jocuri de societate, rămânând în primul rând un fenomen local „în cadrul câtorva cercuri familiale”. Jocul nu s-a dezvoltat în mod continuu și nu a prins rădăcini până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Germania.
Johnny Appleseed [pionier al dezvoltării pepinierelor de meri în America] al GO-ului european a fost Oskar Korshelt, care a petrecut zece ani în Japonia, între 1876 și 1886, și care a învățat jocul acolo în timpul unei lungi boli. Calea germană care a început la Leipzig a ajuns curând la Viena și în alte orașe. Între 1900 și 1920, rădăcinile austriece și germane ale GO-ului au înflorit la Viena și Berlin, unde Eduard și Emanuel Lasker (fără nicio legătură de rudenie, dar esențiali pentru dezvoltarea ulterioară a GO-ului în SUA) au învățat jocul, precum și în Pola (azi Pula, în Croația) – o bază navală austriacă unde GO-ul era popular printre ofițerii marinei, conduși de locotenentul Artur Jonak von Freyenwald.
Dezvoltarea GO-ului în Europa a făcut un salt important odată cu publicarea, începând din februarie 1909, a ziarului Deutsche GO-Zeitung, un ziar de patru pagini scris de mână de profesorul Leopold Pfaundler. GO-Zeitung a jucat un rol esențial în crearea unei comunități de GO dinamice, deoarece „pentru prima dată, jucătorii din Bonn, Berlin, Graz și Viena au putut schimba opinii tehnice”. Din păcate, aceasta a durat doar un an, iar apoi Primul Război Mondial „a redus semnificativ numărul jucătorilor și a întrerupt majoritatea contactelor private dintre ei”.
În anii de după război „comunitatea jucătorilor de GO vorbitori de limbă germană a crescut și s-a consolidat”, relatează Pratesi, iar GO-Zeitung a fost reînființată odată cu apariția grupurilor de GO în alte orașe. Deși criza economică și ascensiunea celui de-al Treilea Reich au reprezentat provocări pentru comunitatea GO-ului în creștere, interesul și sprijinul activ al campionului mondial la șah Emanuel Lasker au dat un impuls major jocului GO.
„GO-ul a câștigat o mare popularitate în 1936”, scrie Pratesi, „când Felix Dueball și domnul Hatoyama, un diplomat japonez, ulterior prim-ministru, au jucat o partidă de GO prin telegraf, iar acest eveniment a fost sponsorizat și relatat în mod continuu în ziare”.
Următorul capitol fascinant din istoria GO europeană se referă la modul în care jucătorii de GO – care erau concentrați în Germania și Austria și în proporție disproporționată evrei – au făcut față celui de-al Treilea Reich, care controla sau monitoriza strict toate aspectele vieții, inclusiv cluburile de GO. Jucători importanți de GO, precum Emanuel Lasker, Marseille, Kastillan și Rosenwald, au fugit, iar „atât Kastillan, cât și Rosenwald au fost activi timp de câțiva ani în organizația americană de GO și au fost aleși de mai multe ori în funcții de conducere în cadrul AGA”.
Istoria europeană a GO devine extrem de bogată și variată după această perioadă, răspândindu-se pe tot continentul, iar Eurogo al lui Pratesi mai are încă două volume, cuprinzând în total peste 700 de pagini, ultimul, tipărit în 2006, aducând lucrurile până în 1988.